Categories: Ştiri sănătate

Ministru al Sănătății pus sub acuzare pentru modul dezastruos în care a gestionat pandemia: „Când am părăsit ministerul, plângeam”

Ministru al Sănătății pus sub acuzare pentru modul dezastruos în care a gestionat pandemia: „Când am părăsit ministerul, plângeam”.

Fostul ministru al sănătății din Franța, Agnès Buzyn, a fost pus sub acuzare pentru că a „pus în pericol viața altora” în timpul mandatului său în timpul pandemiei, conform euronewa.com.

Ministru al Sănătății pus sub acuzare pentru modul dezastruos în care a gestionat pandemia

Buzyn era ministru al Sănătății când pandemia a explodat în Franța anul trecut. Vineri, 10 septembrie, aceasta a fost acuzată că „nu a reușit să lupte împotriva unui dezastru”. Agnès Buzyn a fost audiată de magistraţii Curţii de Justiţie a Republicii (CJR), iar la final i-au fost aduse la cunoștință acuzațiile.

Este primul oficial francez acuzat de criza coronavirusului. 

„Nu voi permite ca acțiunea guvernului, și implicit a mea de ministru, să fie murdărită atunci când am făcut atâtea lucruri pentru a ne pregăti țara pentru o criză globală a sănătății care, aș reaminti, este încă în curs”, a spus Buzyn.

Punerea sub acuzare a ministrului intervine într-un vast dosar în care este analizat modul în care guvernul francez a anticipat și apoi a gestionat zilnic pandemia de COVID-19.

„Când am părăsit ministerul, plângeam pentru că știam ce val „de tsunami” era înaintea noastră. De la început, mă gândeam doar la un singur lucru: coronavirusul. Ar fi trebuit să oprim totul, a fost o farsă”, a mai spus fostul ministru al Sănătății.

În Franța, aproape 6,9 milioane de oameni s-au infectat, iar peste 115.000 dintre ei au murit din cauza COVID-19. În acest context, autoritățile franceze au fost criticate pentru că nu au luat măsuri mai din timp pentru a limita dezastrul făcut de pandemie.

Cine este Agnès Buzyn

Agnès Buzyn, în vârstă de 58 de ani, a fost ministru al Sănătăţii în Franța, din mai 2017 până în februarie 2020.

A demisionat la începutul pandemiei pentru a candida la Primăria Parisului, după retragerea candidatului LREM (partidul de guvernământ), Benjamin Griveaux, în urma unui scandal sexual.

Nu a câştigat însă cursa. Cu toate acestea, a fost numită, în ianuarie, responsabilă cu monitorizarea afacerilor internaţionale, la Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Dat fiind că este vorba de o anchetă mai vastă asupra gestionării pandemiei de către guvernul francez, este de aşteptat ca şi succesorul lui Agnes Buzyn, Olivier Veran, să fie audiat în cursul următoarelor săptămâni de magistraţii care examinează plângerile împotriva miniştrilor.

Recent Posts

ANM anunţă cât va ţine vremea rea: Vor fi averse torenţiale

ANM anunţă cât va ţine vremea rea. Elena Mateescu, directorul ANM, a anunţat cât timp…

11 minute ago

Tragedie în Săptămâna Mare. Nepoată și bunică, decedate după ce au mâncat pește

Tragedie în România în săptămâna patimilor! Nepoata de doar patru ani și bunica ei au…

41 de minute ago

Află care sunt cele mai întâlnite boli ale sistemului urinar

Pexels Sistemul urinar, alcătuit din rinichi, uretere, vezica urinară și uretră, joacă un rol crucial…

o oră ago

Horoscopul zilei de 1 mai 2024. Zodiile sunt sfătuite să fie atente la semnele pe care le primesc de la Univers

Horoscopul zilei de 1 mai 2024. Astrolog: Capricornii au nevoie de odihnă, Vărsătorii au șansa…

o oră ago

Anunț important pentru PENSIONARI. Marcel Ciolacu spune dacă se va asigura plata integrală a pensiilor: Sunt toţi banii, măsuraţi

Recalcularea pensiilor. Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț extrem de important, în condițiile în…

2 ore ago

Nicturia

Nicturia: Ce este și cum poate fi tratată tulburarea care îi afectează pe cei trecuți…

2 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Boala somnului

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia