Categories: Ştiri sănătate

Moderna vrea să vaccineze adolescenții între 12 și 17 ani. „Dacă nu ne vaccinăm masiv, riscul unui al patrulea val nu poate fi exclus”

Moderna vrea să vaccineze adolescenții între 12 și 17 ani. „Dacă nu ne vaccinăm masiv, riscul unui al patrulea val nu poate fi exclus”.

Compania americană Moderna intenționează ca peste câteva zile să depună o cerere de autorizare pentru piaţa din Uniunea Europeană a vaccinului anti-covid pentru adolescenţi cu vârsta între 12 şi 17 ani.

Moderna vrea să vaccineze adolescenții între 12 și 17 ani

Anunțul a fost făcut de șeful companiei, Stephane Bancel, care a declarat pentru jurnaliștii francezi că va depune o cerere la Agenția Europeană a Medicamentului la începutul lunii viitoare.

„Până în vară, toţi adulţii care doresc să fie vaccinaţi vor fi primit o primă doză. Va fi necesar apoi foarte repede să fie vizaţi adolescenţi cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani. Dacă nu ne vaccinăm masiv, riscul unui al patrulea val nu poate fi exclus”, a declarat Stephane Bancel.

El a spus că Moderna ar putea produce trei miliarde de doze pe an, care, adăugate la cele patru miliarde anunţate de Pfizer-BioNTech, ar fi „suficiente pentru a vaccina întreaga planetă cu o primă doză”.

În momentul de față, doar vaccinul de la Pfizer/BioNTech este autorizat pentru tinerii cu vârste cuprinse între 16-18 ani în Europa. De asemenea, Pfizer a solicitat autorizaţia pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 16 ani şi a obţinut-o deja în Statele Unite.

Pe 6 mai, compania Moderna a anunțat  că serul său are o eficiență de 96 la sută la categoria de vârstă 12 – 17 ani.

Recent Posts

Atenție! Cine nu ar trebui să mănânce OUĂ! Pot fi dăunătoare

Ouăle sunt unul dintre alimentele preferate din meniul familiei, însoțind micul dejun și orice tip…

9 minute ago

Cantitatea exactă de vin pe care trebuie să o bei pentru îmbunătățirea sănătății inimii și prevenirea cancerului

Vinul își are rădăcinile în Mesopotamia antică, cu aproximativ 6.000 de ani în urmă. Sumerienii…

39 de minute ago

Horoscop chinezesc: singurele două zodii care nu simt nimic în fața morții

Previziunile horoscopului chinezesc pentru începutul celei de-a cincea luni a anului anunță niște zile pline…

o oră ago

Lucruri puțin cunoscute despre răstignirea lui Iisus. Ce s-a întâmplat în momentul în care Mântuitorul Și-a dat ultima suflare

Paștele este una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin. În timp ce mulți…

2 ore ago

Ouă pe care ar trebui să le eviți! Medic: Pot genera o toxiinfecție groaznică

Ouăle ar putea fi contaminate cu bacterii periculoase, cum ar fi Salmonella, care poate provoca…

2 ore ago

Părintele Vasile Ioana: Mormântul lui Iisus Hristos este în fiecare biserică astăzi

Părintele Vasile Ioana a amintit despre importanța Prohodului Domnului, o slujbă la care credincioșii participă…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic