Categories: Ştiri sănătate

Molnupiravir, medicamentul minune ce promite să reducă la jumătate riscul de spitalizare și deces din cauza COVID

Molnupavir. Agenția Europeană a Medicamentului începe evaluarea în procedură accelerată a Molnupiravir, medicamentul-minune produs de gigantul farma MSD (Merck Sharp & Dohme), ce promite să reducă la jumătate riscul de spitalizare și deces din cauza COVID-19.

În cazul în care va fi aprobat, iar rezultatele din studiul clinic de până acum al companiei vor fi confirmate, Molnupiravir ar putea fi primul tratament pentru COVID-19. Până în acest moment au fost folosite medicamente ce aveau inițial altă indicație terapeutică, iar pe parcursul pandemiei s-a observat eficiența lor în tratarea COVID.

Cerere de autorizare în regim de urgență

Reprezentanții Agenției Europene a Medicamentului au anunțat joi, într-o conferință de presă, că încep procedura de evaluare continuă a Molnupiravir – un instrument de accelerare a evaluării unui medicament care s-a dovedit promițător în timpul studiilor clinice, într-o situație de urgență de sănătate publică, precum actuala pandemie.

În condiții normale, toate datele necesare pentru susținerea unei cereri de autorizare pentru punere pe piață se depun la începutul procedurii de evaluare, însă, în cazul unei evaluări continue, Comitetul pentru Medicamente de Uz Uman își desemnează raportorii în timp ce medicamentul este încă în proces de dezvoltare, EMA evaluând datele pe măsură ce acestea devin disponibile, scrie hotnews.ro.

Compania farmaceutică Merck anunţase, pe 11 octombrie, că a depus la Agenţia pentru Alimente şi Medicamente din Statele Unite (FDA) o cerere de autorizare în regim de urgenţă a medicamentului său antiviral împotriva COVID-19 administrat pe cale orală, Molnupiravir.

Un tratament ușor de administrat

„Consecinţele cumplite ale acestei pandemii ne determină să acţionăm cu o urgenţă fără precedent, şi asta au făcut echipele noastre prin depunerea acestei solicitări (de autorizare) a Molnupiravir de către FDA”, declara la acel moment Robert Davis, directorul executiv al Merck.

Studiul clinic realizat de Merck cu privire la Molnipiravir, ale cărui rezultate au fost anunțate pe 1 octombrie, arată că medicamentul reduce cu aproximativ 50% riscul de spitalizare şi de deces pentru pacienţii diagnosticaţi cu boala COVID-19.

Acest tip de tratament cu pastile, uşor de administrat, este extrem de aşteptat şi considerat o modalitate eficientă de combatere a pandemiei.

Recent Posts

Horoscopul săptămânii 29 aprilie-5 mai 2024. Provocări şi schimbări

Provocările vor fi la ordinea zilei pentru cele mai multe dintre zodii, în contextul în…

9 ore ago

Alertă în hipermarketuri: conservele care provoacă infertilitate!

Supa, peștele, roșiile sau laptele de cocos din conserve vă pot salva atunci când vă…

10 ore ago

Florin Piersic, operat de urgență! Ce a păţit actorul după un spectacol

Îndrăgitul actor Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce a susținut un spectacol…

10 ore ago

Senatul a adoptat proiectul de aprobare a OUG privind excepţiile de la „taxa pe boală”

Senatul a adoptat proiectul pentru aprobarea OUG 34/2024 care prevede scutirea de la plata contribuţiilor…

11 ore ago

Miracolul care i-a salvat viaţa unui ambulanţier, după un AVC făcut în timpul unei misiuni de salvare

Un bărbat, şofer pe ambulanţă, a suferit un atac cerebral în timp ce se îndrepta…

11 ore ago

Informaţii medicale în sistem digitalizat despre Spitalul Judeţean Bistrița

Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa, Gabriel Lazany, a prezentat luni o aplicaţie pentru…

12 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Boala somnului