Sari la conținut

Noi dezvăluiri ies la suprafață despre medicul erou. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, își cere scuze

În urma unui interviu televizat dat de către Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, noi dezvăluiri ies la suprafață legat de starea medicului erou de la Piatra Neamț.

Starea de sănătate a medicului în acest moment

Medicul este în stare gravă în Belgia, unde a fost trecut imediat pe dializă, îndată ce a ajuns la spital. În ciuda faptului că acesta a fost declarat pozitiv cu coronavirus în primăvară, în urma testelor PCR efectuate atât la Floreasca, cât și la spitalul din Belgia, medicul a fost depistat pozitiv cu covid-19.

Nelu Tătaru și-a început interviul povestind momentul în care Domnia Sa a ajuns la Spitalul din Neamț, unde a avut o discuție chiar și cu medicul Cătălin Denciu.

Noi dezvăluiri despre discuția lui Nelu Tătaru cu medicul erou

„Din discuțiile cu colegul meu, dr. Cătălin Denciu, s-a relevat un incendiu fulminant în momentul în care a intrat încercând să salveze pacienții, în care eforturile, deși au fost mari, nu au putut face mai mult decât s-a înfăptuit.

Avem și niște victime, inclusiv medicul și ceilalți trei colegi de-ai lui cu arsuri în diferite grade, colegul nostru fiind deja transferat în Belgia.

Din discuțiile cu el, a arătat oarecum neputința în încercarea de a-și salva pacienții și cât de…. Eu știu… Cât de puternic poate fi incendiul care se dezvoltă într-o terapie intensivă unde avem o cantitate de oxigen importantă prin aparatele care lucrează acolo și ce înseamnă complexitatea unei terapii intensive.”

Transferul medicului în Belgia

Legat de transferul medicului erou la Spitalul din Belgia și șansele lui de a se recupera în cazul în care rămânea în România, Tătaru a răspuns: „Noi am avut evaluarea făcută chiar atunci seara pentru el ca pacient cu arsuri. Locuri erau la Iași, la București, Floreasca și Bagdasar-Arsenie, și la Timișoara. Dar reevaluarea la Floreasca, dimineața când am ajuns aici, ne-a relevat arsuri pe 75% din suprafața corporală de gradul 2, A2, B și 3 și suspiciunea de arsuri pe căile aeriene superioare. Și atunci complexitatea acestui caz ne-a făcute să decidem transferul în străinătate, în Belgia.”

Legat de declarația Domniei Sale privind vinovăția tuturor cetățenilor „de ce s-a întâmplat în sistemul de sănătate în acești 30 de ani” în seara cu incidentul, Ministrul Sănătății revine cu explicațiile de rigoare și scuzele aferente:

„Cred că am fost greșit înțeles și îmi cer scuze pentru acest lucru societății civile sau pacienților dacă au crezut că ei sunt cei vizați. Nu.

În acești 30 de ani au fost diverse guverne, au fost diverși miniștri ai Sănătății, au fost administrații locale, au fost factori politici, au fost interese locale sau personale care au dus la situația sistemului pe care o vedem în acest moment.

De aceea, în tot ce înseamă reforma din Sănătate înseamnă o schimbare radicală, atât legislativă cât la nivel de administrare a acestor spitale. Coordonarea acestor spitale ar trebui să ajungă la Ministerul Sănătății, în condițiile în care atunci când am decis în primele două luni când a fost și starea de urgență, luăm elementul Suceava.”

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel