Sari la conținut

O femeie a născut chiar în noaptea nunții, după ce căsătoria civilă a avut loc în fața maternității

Ziua nunții
Credit foto: sursa Doctorul Zilei
O mireasă a născut chiar în noaptea nunții

O femeie a născut chiar în noaptea nunții, după ce căsătoria civilă a avut loc în fața maternității. Noaptea nunții nu a fost chiar una clasică pentru doi tineri din Botoșani.

Experiența prin care a trecut proaspăta soție e una cu totul neobișnuită. Și deși experiența proprei nunți ar fi trebuit să fie unică, a fost dublată de experiența nașterii.

Doi tineri din Şendriceni aveau planificată starea civilă pentru ziua de sâmbătă. Cu toate acestea, nu au mai apucat să se bucure de marele eveniment.

O femeie a născut chiar în noaptea nunții, după ce căsătoria civilă a avut loc în fața maternității

Viitoarei mirese i s-a rupt apa cu puțin timp înainte de a spune mare „DA”, la starea civilă.

Și tocmai pentru că sarcina nu era la termen şi ar fi existat riscul de a apărea probleme la naştere, viitoarea mămică a fost trimisă la Botoșani cu o ambulanţă.

Astfel, toți invitații lor au abandonat totul şi au fugit la Spitalul Municipal Dorohoi, relatează Monitorul de Botoșani.

Dorindu-şi ca bebelușul să vină pe lume cu părinți căsătoriți, tinerii l-au convins pe primarul comunei Şendriceni să vină după ei la Botoșani.

Marele evenimentul a avut loc chiar în capela Maternităţii, cei doi fiind oficiaţi de primarul din Şendriceni.

Petrecerea a continuat fără tânăra soție, care seara a dat naştere unui băieţel de 2,7 kilograme.

Fiind vorba despre un bebeluş prematur, micuţul a fost ulterior internat şi monitorizat în Terapie Intensivă, având nevoie de atenţie specială.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel