Sari la conținut

OCDE solicită scurtarea duratei concediului de creștere a copilului. Femeile vor fi afectate inclusiv la pensie, potrivit noilor solicitări. Răspunsul Ministerului Muncii nu a întârziat să apară

copilul nou-născut
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Nou- născut

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) solicită țării noastre scurtarea concediului de creștere a copilului, considerând că acesta este prea lung. Potrivit OCDE, întoarcerea proaspetei mămici în câmpul muncii este mult mai benefic.

Răspunsul Ministerului Muncii nu a întârziat să apară, declarând:

„România acordă stimulente de inserţie pentru încurajarea celor care se întorc mai devreme la lucru. Valoarea stimulentului pentru cei care se întorc până când bebeluşul împlineşte 6 luni este de 1.500 de lei, iar după 6 luni, 650 de lei.”, a spus Raul Giuglea, purtător de cuvânt, Ministerul Muncii, potrivit PS News.

Femeile se pot pensiona mai repede dacă au copii

Fotograf: Daniela Ursache,
Fotograf: Daniela Ursache

Femeile care au copii se pot pensiona mai repede, conform noii legi a pensiilor. Măsura ar trebui eliminată, susţine Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

În documentul venit direct de la Paris pe masa Guvernului sunt precizări legate şi de noua lege a pensiilor: Reducerea vârstei de pensionare pentru femei în funcţie de numărul de copii ar trebui eliminată.

Noua lege a pensiilor presupune ca femeile care au copii să iasă mai repede la pensie. Fiecare copil înseamnă minus 6 luni, iar maximul fiind de trei ani şi jumătate.

Măsura este destinată stimulării natalităţii, o problemă cu care România se confruntă de mult timp, susţin guvernantii. O eventuală modificare a prevederilor din noua lege este dificilă.

Concediul de creștere a copilului

Concediul și indemnizația de creștere a copilului se pot acorda atât părinților naturali, cât și celor adoptivi sau tutorilor legali, în condițiile în care aceștia au obținut venituri impozabile timp de 12 luni in ultimii doi an anterior datei naşterii copilului, preluării tutelei sau adopției copilului.

De asemenea, pentru a putea beneficia de concediul de creștere a copilului și de indemnizația de creștere copil, părinții trebuie să aibă domiciliul sau reședința legală în România, să locuiască împreună cu copilul pentru care se solicită acest drept și să se ocupe de creșterea și îngrijirea acestuia.

Stimulentul de inserție

Deși persoanele care doresc să se întoarcă la serviciu înainte de împlinirea celor doi ani de concediu de creștere a copilului nu vor mai beneficia de indemnizație, acestea au dreptul de a primi o sumă suplimentară de la stat, denumită și stimul de inserție.

Mai mult, persoanele care se întorc mai repede la serviciu nu pot fi concediate de angajator, pe toată perioada în care beneficiază de stimulentul de inserție. Concedierea este permisă doar dacă angajatorul se află în procedură de faliment sau de reorganizare judiciară.

Această măsură reprezintă o motivație excelentă pentru proaspeții părinți care vor să devină activi din punct de vedere profesional înainte de a termina concediul și pe care familia îi poate ajuta cu creșterea celui mic. Astfel, aceștia vor beneficia atât de salariul integral obținut la locul de muncă, dar și de un sprijin de 650 de lei, acordat lunar de la stat.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel