sâmbătă, aprilie 4, 2026
13.7 C
București

Ovidiu Bojor atenționează: Aceasta e cea mai mare greșeală de alimentație care ne poate îmbolnăvi

Acad. Ovidiu Bojor crede cu tărie în zicala ”suntem ceea ce mâncăm”. Din păcate, mulți renunță la anumite grupe de alimente și fac mai mult rău decât bine. Fitoterapeutul spune că avem nevoie chiar și de carne roșie, în anumite situații. 

Mare greşeală este că unii sunt carnivori, alţii vegetarieni. Trebuie să realizăm că în stadiul acesta de evoluţie am devenit omnivori. Avem nevoie de o alimentaţie complet omnivoră. Mai bună decât o alimentaţie pur vegetariană este cea ovolactovegetariană.

„Din când în când şi în special pentru copii, în perioada de creștere, de la 4 până 18 ani, avem nevoie și de proteine animale, carne roșie. Explicaţia este foarte simplă. Să luăm soia ca exemplu, care este bogată în proteine, lipsesc patru până la cinci aminoacizi esenţiali, faţă de cei din carne. Aceştia contribuie la dezvoltarea fizică, intelectuală, cerebrală, spirituală a tânărului.

Pe măsură ce înaintăm în vârstă diminuăm cantitatea de carne, o înlocuim cu proteine ușoare, pește de exemplu. Conţine omega 3, omega 6, alte elemente, în afară de proteina aceasta uşor asimilabilă. Recomand celor mai sensibili peștele de apă dulce precum șalăul, știuca, bibanul, avatul și cleanul”,  ne sfătuieşte acad. Ovidiu Bojor.

Citeste si…

Elena Oceanu
Elena Oceanu
Absolventă a secției „Jurnalism și Științele Comunicării” a Universității din București, mi-am început cariera în 2012, la „Evenimentul Zilei”. De atunci, m-am concentrat pe jurnalismul medical, analizând subiecte relevante din domeniul sănătății, ultimele cercetări științifice și recomandările oferite de specialiști. Experiența acumulată include numeroase interviuri cu medici de renume, atât din România, cât și din străinătate, precum și moderarea unei emisiuni medicale.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Un studiu revoluționar dezvăluie produsul care dezvoltă riscul de atac de cord

  Studiile unor cercetători internaționali au sugerat că un produs...

Citește și