Categories: Stil de viaţă

Părintele Calistrat: Cum depășim vremurile grele și necazurile

Părintele Calistrat: Cum depășim vremurile grele și necazurile. Să nu uităm de puterea rugăciunii. Iată ce trebuie să facem atunci când ne frământă ceva.

 

Din bătrâni se spune că nu există om pe lumea aceasta care nu să aibă probleme, necazuri, încercări, cumpene, indiferent dacă este bogat sau sărac, cu multă carte, cu puțină sau deloc.

De altfel, viaţa întreagă este o succesiune de evenimente, însă unele dintre ele ne pot copleși. Părintele Calistrat Chifan ne readuce aminte de puterea rugăciunii şi ne spune ce trebuie să facem atunci când ne frământă ceva.

Mai mult părintele ne reamintește să ținem mereu vie în minte şi în suflet Împărăția lui Dumnezeu, dar să fim şi cu băgare de seama la Ziua Judecații de Apoi, adică să trăim cu sens şi disciplină creștineasca avându-l ca model pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

„În momentul în care începe Judecata Universală acolo trebuie să înţelegem trei lucruri. Planul nu este pământesc.  Într-o clipeală de ochi, toți vom fi la judecată pe norii cerului.

Să nu uităm că paharul este în mâna lui Dumnezeu

„Împărăția lui Dumnezeu nu vine în chip văzut”

Împărăția lui Dumnezeu nu vine în chip văzut, deci noi nu putem trage jaluzelele pe geam, nu pregătim lanternele, bidoanele cu apă.

Într-o clipeală de ochi, spune psalmistul David, cerul se va face ca focul, de fața mâniei Lui, pădurile vor arde ca fânul, munții se vor topi ca ceara, că vine să judece popoarele cu dreptate și lumea cu îndreptare.

Și mai arată acolo că paharul este în mâna Domnului.

Noi vorbim de cupele mâniei, ultima cupă din care s-a băut a fost cupa cu oțet și fiere, pe care Iisus o bea pe cruce.

Dar Iisus, când este cu ucenicii la Cina cea de Taină spune așa: „Am așteptat cu dor această întâlnire, căci de acum nu vom mai bea, până nu vom mai fi împreună, în Împărăția Tatălui meu.”, a mărturisit părintele Calistrat Chifan în emisiunea BZI LIVE.

Ce se va întâmpla în momentul Înfricoșatei Judecăți și unde se va desfășura

În clipa Înfricoșatei Judecăți, spune părintele Calistrat Chifan, se va deschide poarta de aur de la Ierusalim, care astăzi este zidită, prin care Domnul a intrat din Betfaghe la Florii pe ea, când s-a dus călare pe mânzul asinei în cetatea Ierusalimului și a fost aclamat de popor.

Atunci, Domnul va pune tron de judecată pe norii cerului, inclusiv cele 12 scaune a celor 12 sfinți apostoli.

Părintele Calistrat ne sfătuiește cum să trecem peste necazuri

„Doamne, Tu m-ai lăsat să alunec în necazul acesta, Tu ajută-mă să ies!”

Şi începi cu Paraclisul Maicii Domnului, cu Acatistul Mântuitorului, cu o rugăciune la Sf. Mina şi o mai rogi pe Maica Domnului şi la Acoperământ, şi mai zici ici colo şi un Sf Spiridon, şi mai este şi Mihail şi Gavril pentru dușmani, şi ai să vezi că lucrurile rele se potolesc de la sine”, spune părintele Calistrat, notează ortodoxia.me

„Căci după ce te îmbolnăvești, nu-ţi mai folosesc reușitele”, continuă părintele predica explicând cum să continuăm să fim oameni integri întru Dumnezeu.

„Deci tu trebuie să rămâi om integru lui Dumnezeu, să te poţi bucura de Slava Lui şi de Măreţia Lui! Totul e în mâna lui Dumnezeu! Trebuie să demonstrăm că suntem ortodocşi concentraţi şi să nu ne transformăm în ortodocși diluaţi!

În loc să învăţăm Sf. Scriptură pe de rost, noi învăţăm tot felul de scrieri şi de nimicuri pe care le scriu oameni fără ocupaţie. Şi mai auzi pe câte unii care citesc:

„Vai, să vezi că Pământul e condus şi că Pământul e dirijat.”

Om fi domnule, om fi! Pentru că şi circulația este dirijată şi ţara e condusă.

Dar destinul fiecărui om, mai înainte de toate, este în mâna lui Dumnezeu!

„Sfarmă Domnul sfatul boierilor!” Adică al conducătorilor noştri!

„Sfarmă Domnul gândul noroadelor!” Adică ce pun alţii la cale! Iar Domnul rămâne în veac şi pomenirea Lui din neam în neam!

„Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate.”

De cine trebuie să mă tem? În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh. Amin”, a conchis părintele Calistrat, citat de Antena 3.

Recent Posts

Boala Huntington, tulburarea genetică care distruge creierul

Boala Huntington este o afecțiune ereditară care provoacă degradarea progresivă a celulelor nervoase din creier,…

6 ore ago

Rafila, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon că a…

6 ore ago

Ce se întâmplă cu glicemia persoanelor cu diabet dacă mănâncă 1 ou pe zi?

Oamenii de știință au studiat ani de zile efectul dietei şi al stilului de viaţă…

7 ore ago

Rafila sare în apărarea dr. Cârstoiu, acuzat că a lucrat şi în privat: Este dreptul medicilor să lucreze şi în sistemul public şi în cel privat

În contextul scandalului legat de medicul Cătălin Cîrstoiu, care s-a retras din cursa pentru Primăria…

7 ore ago

5 simptome precoce ale demenței care apar de la 40 de ani

Potrivit estimărilor, numărul persoanelor care suferă de demenţă la nivel mondial aproape se va tripla…

8 ore ago

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei

Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinilor.  Patriarhul…

8 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia