joi, aprilie 30, 2026
10 C
București

Peste 30 de molecule noi vor fi introduse pe lista medicamentelor compensate din România, începând cu 1 decembrie 2025

Ministerul Sănătății a anunțat extinderea listei medicamentelor compensate, prin introducerea a 37 de molecule noi, atât medicamente inovatoare, cât și medicamente cu indicații extinse. Măsura este prevăzută într-un proiect de hotărâre de guvern, urmând să intre în vigoare de la 1 decembrie 2025. Decizia vine într-un context marcat de criză bugetară, care a întârziat în ultimul an actualizarea listei și a afectat derularea programelor naționale de sănătate.

Lista așteptărilor: 190 de medicamente pe “hold”

Conform președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), în prezent, peste 190 de medicamente așteaptă să fie incluse pe lista moleculelor compensate. Lipsa resurselor financiare a determinat întârzieri semnificative în procesul de actualizare, cu impact negativ asupra accesului pacienților la terapii moderne.

Citeste si…

Ce prevede noua modificare?

Conform proiectului elaborat de Ministerul Sănătății, lista va fi completată cu 37 de noi molecule, după ce acestea au primit decizie de includere din partea autorității de evaluare a tehnologiilor medicale din România. Modificarea va afecta anexa la HG nr. 720/2008 privind aprobarea listei de medicamente compensate și gratuite.

Medicamentele nou introduse – pe scurt:

  • Sublista A (compensare 90% în ambulatoriu):
    • 3 molecule: fremanezumab, eptinezumab și rimegepant (medicamente pentru migrenă și dureri de cap cronice).
  • Sublista C, secțiunea C1 (compensare 100% în ambulatoriu):
    • 12 molecule, inclusiv: cannabidiol, fenfluramină (epilepsie), inclisiran (boli endocrine și metabolice), faricimab, aflibercept (afecțiuni oculare), filgotinib, risankizumab, tofacitinib, abrocitinib, upadacitinib, dupilumab, tezepelumab (afecțiuni dermatologice și pulmonare).
  • Sublista C, secțiunea C2 (compensare 100% în programele naționale de sănătate):
    • 14 molecule noi, dintre care 1 pentru boli transmisibile (combinație dolutegravir + abacavir + lamivudin), 9 pentru oncologie (everolimus, regorafenib, darolutamidă, talazoparib, selpercatinib, relugolix, zanubrutinib, isatuximab, durvalumab) și 3 pentru boli rare (avatrombopag, berotralstat, vutrisiran)
  • Sublista C, secțiunea C3 (compensare 100% pentru copii și tineri):
    • vosoritid (acondroplazie).
  • Sublista D (compensare 20%):
    • combinații candesartan cilexetil + indapamid.

Decizii în instanță și precizări legale

Unele molecule, precum vosoritidum, au fost introduse în listă ca urmare a unor decizii definitive în instanță. Pe rolul instanțelor de judecată sunt încă zeci de dosare privind includerea acestui medicament pentru tratamentul acondroplaziei la copii.

Impact bugetar

Pentru noua listă, impactul bugetar estimat pentru anul 2026 este de aproximativ 78,8 milioane lei, în condițiile în care unele terapii oferă costuri mai mici per pacient comparativ cu alternativele existente. O evaluare reală a sustenabilității financiare va putea fi făcută după cel puțin 6 luni de la implementare, potrivit autorilor proiectului.

“Pentru DCI-urile incluse necondiţionat, orfane (DCI Fenfluraminum), şi care se adresează stadiilor evolutive ale unor patologii fără alternativă terapeutică în Listă (DCI Durvalumabum), impactul bugetar va fi pozitiv, estimat pentru anul 2026 la 78.851 mii lei, dar o analiză reală a impactului bugetar poate fi efectuata dupa cel puţin 6 luni de implementare a noii liste”, precizează autorii proiectului.

Citeste si…

Extinderea listei medicamentelor compensate oferă șansa unor tratamente moderne pentru mii de pacienți cu boli cronice, rare sau oncologice, reducând povara financiară a acestora. Rămâne de văzut dacă resursele bugetare vor putea susține aceste măsuri pe termen lung, în contextul presiunilor financiare deja existente în sistemul de sănătate.

Acest articol are un rol informativ și nu înlocuiește sfaturile medicului. Pentru orice decizie privind tratamentul, consultați un specialist.
Popescu Daniela
Popescu Danielahttps://evz.ro/author/daniela-popescu
Daniela Popescu este jurnalist specializat în domeniul sănătății, cu o experiență de peste 10 ani în presa online românească. Daniela Popescu a colaborat cu mai multe publicatii printre care enumeram www.evz.ro, www.animalzoo.ro, www.capital.ro, www.evz.ro, www.infomonden.ro. De-a lungul carierei sale, Daniela s-a remarcat prin articolele sale documentate, interviuri cu experți medicali și abordarea echilibrată a subiectelor de actualitate din sănătate, nutriție, psihologie, prevenție e.t.c.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

De la „părea că sunt pe moarte” la vindecare. Sam Neill anunță că nu mai are cancer

Sam Neill, cunoscut pentru rolul său din „Jurassic Park”,...

Același episod nocturn repetat săptămânal ți-ar putea tripla riscul de moarte prematură

Experiențele repetate de tip coșmar, în special atunci când...

Medic: Alimentul românesc ce reduce colesterolul natural. Mulți îl au deja în bucătărie

Un aliment tradițional românesc, ieftin și ușor de găsit,...

Boala tăcută care lovește după 40 de ani. Primul semn apare noaptea

O boală care afectează milioane de oameni se poate...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Pacienții cronici, lăsați fără investigații esențiale. Noua regulă CNAS

Numărul investigațiilor de înaltă performanță decontate pentru pacienții cu...

Citește și