Sari la conținut

Pierderea mirosului, o veste bună în COVID? Medic ORL: „Probabil este cea mai blândă afectare”

Pierderea mirosului, o veste bună în COVID? Medic ORL: „Probabil este cea mai blândă afectare”. Cum ne recăpătăm mai repede mirosul și gustul după infecția cu Covid.

Există simptome care le pun probleme persoanelor care au făcut o formă ușoară sau medie de Covid, uneori ajungând și la câteva luni de la infectare. Unele dintre cele mai importante simptome post Covid sunt oboseala, pierderea gustului și/sau a mirosului, lipsa de energie, căderea părului.

Pierderea mirosului, o veste bună în COVID? Medic ORL: „Probabil este cea mai blândă afectare”

Anosmia (pierderea mirosului) este neplăcută și îngrijorează, dar în realitate, ar trebui să dea încredere bolnavului. Potrivit unui studiu realizat pe 1.300 de pacienți de medicii de la spitalul Foch din Suresnes (Franța) și de Universitatea Mons din Belgia, disfuncția olfactivă este un simptom mai frecvent în formele ușoare de COVID-19 decât în cele moderate și critice.

Prin urmare, anosmia ar indica, de fapt, o infecție mai ușoară cu coronavirus.  Medicul ORL Remus Mihalcea a explicat ce reprezintă, de fapt, pierderea mirosului în cazul infectării cu virusul SARS-CoV-2.

„Pierderea mirosului este un semn că virusul are un tropism neurologic, întrucât nervul olfactiv, cel care se ocupă cu mirosul, este o extensie a sistemului nervos central.

Pierderea mirosului, asociată infecției, este o afectare directă a sistemului nervos central, dar probabil este cea mai blândă afectare.

Sunt studii făcute care arată că pacienții care au avut ca prim simptom pierderea mirosului au avut forme ușoare sau medii de boală”, a explicat medicul ORL, potrivit Antena 3.

Cum ne recăpătăm mai repede mirosul și gustul după infecția cu Covid

O altă veste bună menită să îi liniștească pe cei care suferă de anosmie ca urmare a unei infecții cu coronavirus este că potrivit studiului, 85 la sută dintre pacienții care și-au pierdut mirosul și le-au recăpătat în decurs de trei luni.

În aceste cazuri, medicul Remus Mihalcea recomandă un control la un specialist, precum și folosirea spray-urilor care conțin cortizon.

„Cât despre reluarea mirosului, ar trebui, în primul rând, un control la un specialist, pentru a aplica un tratament adecvat.

De obicei, reluarea funcției se face până la 6 luni de la terminarea bolii.

Ca și tratamente sunt spray-urile care conțin cortizon. Acesta se știe foarte bine că are rol inflamator și acționează local la nivelul bulbului olfactiv”, a subliniat dr. Remus Mihalcea.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel