Categories: Ştiri sănătate

Povestea băiețelului care s-a născut cu o inimă în frunte. „Este un dar de la Dumnezeu”

Povestea băiețelului care s-a născut cu o inimă în frunte. „Este un dar de la Dumnezeu”

Există persoane care au diverse semne din naștere, care sunt privite de cei din jur ca o pecete, un stigmat sau un semn lăsat de sus. Semnul din naștere poate fi o pată, de diferite mărimi și forme, care poate fi pe braţ, pe picior, pe spate, pe obraz.

În funcţie de posesor, unde e plantată, de acolo putem să aflăm nişte ciudăţenii. Cu ce har a venit acel copil pe pământ? Sau în momentul în care i-a dat-o Dumnezeu, de ce i-a dat-o?

Povestea băiețelului care s-a născut cu o inimă în frunte. „Este un dar de la Dumnezeu”

Despre Cinar Engin, un băiețel în vârstă de 5 ani, din Turcia, se poate spune că este cel mai inimos copil din lume. Imediat după nașterea sa, în 2015, la un spital din Ankara, bebelușul a făcut senzație în întreaga lume din cauza unui semn de naștere cel puțin neobișnuit: o inimă roșie, cu un contur perfect, în frunte!

După 4 ani, mama sa a decis să vorbească deschis despre minune.

Cinar Engin, un băiețel de toată frumusețea, s-a născut cu un semn ciudat pe frunte: o inimă perfect conturată. Când l-au văzut, asistentele care au ajutat-o pe mamă să-l aducă pe lume i-au și găsit o poreclă: bebelușul-iubirii.

Când au început să-l scoată în cărucior și să-l plimbe, spun părinții, Murat și Ceyda, oamenii se înghesuiau să-i facă poze. Era adorabil. În plus, mai toți îl considerau a fi special.

„Este un dar de la Dumnezeu. Când îl scoatem afară, toți spun că este minunat. Lumea îi zâmbește și îl primește cu căldură”, spun părinții.

Și, chiar dacă medicii se așteptau ca, odată ce crește, semnul să i se modifice, inima se încăpățânează să rămână perfectă!

Acum, că e mai mărișor, părinții i-au făcut propriul cont de Instagram, unde postează fotografii cu minunea lor.

Recent Posts

Bucureştenii au înroşit liniile de urgenţă de la salvare

Peste 6.500 de persoane au apelat la Serviciul de ambulanţă Bucureşti - Ilfov în minivacanţa…

2 minute ago

De ce este greșit să ne urăm „Paște Fericit”? Un celebru filolog explică cum ar trebui să ne transmitem urări în aceste zile de sărbătoare

Sărbătorile pascale 2024 sunt un bun prilej pentru a transmite celor dragi, care nu sunt…

22 de minute ago

Cât timp este recomandat să păstrezi salata de boeuf în frigider? Marea greșeală a românilor care ajung să se confrunte cu intoxicație alimentară

Salata de boeuf este unul dintre principalele preparate care se găsește pe mesele românilor în…

42 de minute ago

Astăzi începe Săptămâna Luminată, moment în care se deschid Porție Raiului. Tradiții și superstiții în Săptămâna Luminată, pentru a avea noroc tot anul

Săptămâna Luminată este săptămâna care urmează Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Pentru creștinii ortodocși, Săptămâna…

o oră ago

HOROSCOP: Patru ZODII cu lipici la BANI în luna MAI 2024. Atrag NOROCUL ca un magnet!

Dacă vă întrebați ce rezervă viitorul imediat apropiat nativilor, astrele spun că patru zodii vor…

o oră ago

Cine NU ar trebui să consume brânză. Ce boli pot fi agravate

Deşi este consumază de multe persoane, brânza este o sursă de grăsimi saturate și colesterol…

2 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic