Sari la conținut

Premieră chirurgicală la Spitalul ”Bagdasar-Arseni” pentru ameliorarea efectelor limfedemului

La Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” au fost efectuate joi, pentru prima dată într-o unitate sanitară de stat din România, proceduri microchirurgicale reconstructive specifice pentru ameliorarea efectelor limfedemului la două paciente.

Echipa medicală care a realizat intervenţiile a fost formată din medicul primar Silviu Adrian Marinescu, medicul specialist Anca Bordianu, medicul rezident Irina Ilie (Leoveanu) de la Secţia de Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă a spitalului, sub supravegherea şi consultarea medicului Edward I. Chang de la Departamentul de Chirurgie Plastică al MD Anderson Cancer Center, Houston, USA.

„Cancerul de sân reprezintă o problemă importantă de sănătate în ţara noastră şi, în afară de tratamentul chirurgical care presupune de cele mai multe ori extirparea sânului, dar şi a ganglionilor limfatici de la nivelul axilei, intervin şi unele probleme ulterioare. (…) După extirparea ganglionilor limfatici de la nivelul regiunii axilare, nemaiexistând acest drenaj limfatic, tot membrul superior se umflă, împiedicând funcţionalitatea normală a mâinii respective şi determinând şi tulburări de altă natură, de natură estetică, grevând viaţa socială ulterioară a pacientelor. Până acum, acest limfedem era tratat, de regulă, prin metode conservatoare – anumite masaje, un drenaj limfatic efectuat pe membrul respectiv, montarea unor dispozitive elastice care mai ajutau la remiterea lui şi, în cele din urmă, se practicau şi anumite intervenţii chirurgicale de excizie pur şi simplu a ţesuturilor edemaţiate, dar cu sechele post operatorii destul de neplăcute pentru pacienţi şi fără a rezolva pe deplin afecţiunea”, a explicat medicul Silviu Marinescu.

El a menţionat că în străinătate, de ceva vreme, s-au dezvoltat tehnici microchirurgicale care permit refacerea drenajului limfatic şi remiterea edemului.

„Aceasta este noutatea zilei de ieri. Şi la noi în ţară s-au făcut deja două intervenţii chirurgicale şi sperăm ca, de acum încolo, să fie cât mai multe intervenţii de microchirurgie care presupun anastomoza unor mase mici, vase limfatice şi vene, care să permită ca limfa să fie preluată de sistemul venos al pacientei şi membrul respectiv să îşi revină la normal. Acestea este un tip de intervenţie, iar celălalt tip de intervenţie presupune transferul liber al unui ganglion limfatic din altă regiune în regiunea afectată care să poată prelua limfa în exces de la nivelul membrului respectiv”, a adăugat Marinescu.

Aceste tehnici se pot aplica nu numai membrului superior, dar şi membrului inferior, întrucât limfedemul poate să apară şi la acel nivel, în special, după excizia unor tumori din sfera genitală, dar şi la alte patologii, a indicat medicul.

Potrivit medicului Anca Bordianu, rezultate în urma intervenţiei chirurgicale pot să apară după o perioadă „destul de lungă”. Aceste intervenţii se fac cu avizul medicului oncolog.

„Colegii de la Secţia de Chirurgie Plastică au realizat în premieră naţională o nouă tehnică ce vine în ajutorul multor pacienţi grevaţi de o invaliditate atât funcţională, cât şi, haide să recunoaştem, estetic”, a spus directorul medical al instituţiei, Mircea Gorgan.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel