joi, octombrie 8, 2026
22.3 C
București

Premieră națională: Prima operație bariatrică cu robotul da Vinci

Prima operație de chirurgie bariatrică realizată cu ajutorul robotului da Vinci a avut loc joi, în premieră, la o pacienta în vârstă de 25 de ani,  care suferea de obezitate. Tânăra a fost operată cu succes, utilizându-se cea mai nouă tehnologie a chirurgiei minim invazive.

Intervenția medicală care a durat două ore a fost realizată sub coordonarea prof. dr. Giuseppe Spinoglio, șeful departamentului de Chirurgie Generală și Oncologie al Alessandria National Hospital din Italia, alături de întreaga echipă Bari Clinic a Spitalului Monza, formată din: dr. Rubin Munteanu, medic primar chirurgie generală, dr. Lidia Rapeanu, medic specialist chirurgie generală, dr. Anca Ichiman, medic specialist chirurgie generală, dr. Gabriela Zugravu, medic primar Anestezie și Terapie Intensivă.

Citeste si…

“Operatia a decurs foarte bine, ne așteptăm la o evoluție extrem de favorabilă a pacientei, cu o recuperare rapidă și cu o durată de spitalizare de două nopți post-operator. Nu a fost nevoie să folosim drenaje, sonde nazogastrice, sonde urinare, de aceea și confortul pacientei post-operator va fi unul foarte bun.”, dr. Rubin Munteanu, medic primar chirurgie generală la Spitalul Monza.

Chirurgia robotică da Vinci reprezintă cea mai nouă tehnologie a chirurgiei minim invazive, ulterioară laparoscopiei, în care chirurgul nu operează cu propriile mâini, ci manevrează un robot la distanță, fiind așezat la o consolă amplasată în sala de operații. Sistemul computerizat transformă mișcarea mâinilor în impulsuri transmise brațelor robotice, cu o mare acurateţe.

Citeste si…

Avantajele considerabile ale sistemului da Vinci sunt: o vizualizare mai bună a câmpului operator, imagine 3D, mișcarea instrumentelor este mai precisă, iar pentru pacienți, incizii mai mici, durata de spitalizare redusă, recuperarea rapidă, pierderea sângelui redusă, durerea post operatorie redusă, cât și reluarea rapidă a activităților cotidiene.

Chirurgia bariatrică este reprezentată de totalitatea procedeelor chirurgicale care au ca scop scăderea ponderală și se adresează persoanelor care suferă de obezitate. Odată cu scăderea ponderală, se îmbunătățește semnificativ starea de sănătate, calitatea vieții și crește încrederea în forțele proprii.

Citeste si…

Elena Oceanu
Elena Oceanu
Absolventă a secției „Jurnalism și Științele Comunicării” a Universității din București, mi-am început cariera în 2012, la „Evenimentul Zilei”. De atunci, m-am concentrat pe jurnalismul medical, analizând subiecte relevante din domeniul sănătății, ultimele cercetări științifice și recomandările oferite de specialiști. Experiența acumulată include numeroase interviuri cu medici de renume, atât din România, cât și din străinătate, precum și moderarea unei emisiuni medicale.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

 Horoscop 9 octombrie 2026. Ziua în care trei zodii pot primi o veste care le schimbă planurile

Potrivit astrologilor, ziua vineri, 9 octombrie 2026, vine cu...

Dieta în care contează ora la care mănânci, nu doar ce pui în farfurie. Ce au descoperit cercetătorii

Fără numărarea caloriilor, o dietă în care mesele sunt...

Zodia ocrotită de Sfânta Parascheva. Din acest weekend începe o perioadă de aur

Weekendul dinaintea sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva vine, potrivit astrologilor,...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Lovitură pentru Ozempic! Strategia care topește de 5 ori mai multe kilograme

Medicamentele pe bază de semaglutidă, precum Ozempic, au devenit...

Proiect inedit pentru pacienţi la un mare spital din ţară. Totul este gratuit!

In premieră naţională, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca...

Studiu: o metodă de slăbit este de 5 ori mai eficientă decât Ozempic

Medicamentele pe bază de semaglutidă, precum Ozempic, au devenit...

O metodă de slăbire este de cinci ori mai eficientă decât Ozempic, arată studiile

Medicamentele pe bază de semaglutidă, precum Ozempic, au revoluționat...

Proceduri medicale inovative, în premieră în Transilvania, la SCJU Cluj

Medicii de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU)...

Citește și