
Prof. Leon Dănăilă: „În creier se intră de mână cu Dumnezeu”. Povestea emoționantă a celebrului neurochirurg recunoscut la nivel mondial. Cum putem să îmbunătăţim performanţele creierului şi sănătatea lui?

Marele profesor Leon Dănăilă este recunoscut și apreciat pe plan internațional pentru aportul semnificativ adus evoluției neurochirurgiei. Deși povestea succesului este una cu adevărat răsunătoare, drumul a fost unul anevoios și cu multe obstacole.
„Viaţa m-a nedreptăţit, dar nu m-a doborât, m-a făcut mai atent şi mai activ. Ceea ce am început am dus întotdeauna la capăt şi nu m-am lăsat până nu am înţeles bine cauzele fenomenelor şi ale bolilor. Am ajuns în echipa profesorului Arseni, pentru că i-am dovedit că sunt un bun profesionist. Numai că tot de aici au început apoi şi piedicile, dar eu am fost şi sunt răbdător din fire, blajin ca toţi moldovenii”, povestea dr. Leon Dănilă într-un interviu acordat acum câțiva ani pentru TVR.
Te-ar mai interesa: Apelul lui Alexandru Rafila: „Îi îndemn pe c...
„După facultate, am primit post la spitalul din Comăneşti. Deşi era salariul mai mic, aveam şansa să întâlnesc mai multe cazuri medicale, decât la o circumscripţie sanitară obişnuită. Eram bucuros când alţi medici plecau în concediu, pentru că aşa puteam să lucrez şi în secţiile lor. Am trecut prin toate şi am învăţat astfel foarte mult şi m-am gândit ca la examenul de rezidenţiat să aleg Bucureştiul, pentru că existau mai multe posibilităţi de studiu. Aşa am ajuns la neurochirurgie, secţia care era coordonată de profesorul C. Arseni, renumit pentru severitatea lui.”
Te-ar mai interesa: Menopauza prematură poate crește riscul de insufic...
„Eram tânăr, dornic de afirmare, dar Bucureştiul m-a primit cu ostilitate. A fost greu de luptat cu pseudovalorile din acea vreme, cu cei care se susţineau unii pe alţii în funcţii girate politic. M-a ajutat enorm faptul că aveam talent la chirurgie şi că mi-am văzut de treaba mea. Am studiat şi am scris foarte mult în acei ani, ca urmare a experienţelor şi cercetărilor pe care le făceam. Mi s-au pus mereu beţe în roate şi a trebuit să lupt tot timpul ca să rămân în picioare.
Da, viaţa m-a nedreptăţit, dar nu m-a doborât, m-a făcut mai atent şi mai activ. Ceea ce am început am dus întotdeauna la capăt şi nu m-am lăsat până nu am înţeles bine cauzele fenomenelor şi ale bolilor. Am ajuns în echipa profesorului Arseni, pentru că i-am dovedit că sunt un bun profesionist. Numai că tot de aici au început apoi şi piedicile, dar eu am fost şi sunt răbdător din fire, blajin ca toţi moldovenii.”Te-ar mai interesa: Miauuuu Mulți Ani pisicești! 8 august, Ziua Intern...
Trei sferturi din viață petrecută făcând operaţii pe creier
”Creierul este cea mai complexă materie din univers. Mai complexă materie nu există. Este compus din celule de numai câţiva microni, care se văd doar cu microscopul, dar fiecare dintre aceste celule poate să aibă până la peste 20.000 de conexiuni în acelaşi timp. O singură celulă, vă daţi seama? Toate aceste celule sunt conectate între ele. Dar creierul nu lucrează doar prin conexiunile celulelor sale, ci şi prin substanţe neurotransmiţătoare, prin hormoni, prin toate umorile organismului care, la rândul lor, influenţează activitatea creierului care le coordonează.
Te-ar mai interesa: Ruby a ajuns de urgență la spital în fibrilații. „...
Nu degeaba se spune că în creier „totul se leagă cu totul”. Noi studiem separat, din motive practice, anumite zone ale creierului, zona vederii, a vorbirii, a auzului etc., dar ele interacţionează. Creierul este un sistem extrem de complex, care are încă multe necunoscute, chiar şi pentru cei mai buni neurochirurgi. Am scris de curând o carte despre anatomia şi fiziologia creierului. A apărut în trei volume, în limba engleză, şi americanii vor s-o publice ca material de lucru pentru universităţile lor. Nu există în toată lumea o lucrare mai documentată decât a mea, am lucrat zece ani la ea şi este o sinteză a tot ceea ce s-a scris şi cercetat despre creier până acum, în lumea întreagă, la care am adăugat rezultatele cercetărilor mele.”
Te-ar mai interesa: Secretul unui zâmbet sănătos și frumos împărtășit ...
Cum putem să îmbunătăţim performanţele creierului şi sănătatea lui?
„Prin activitate şi exerciţii zilnice, care ţin de profesia fiecăruia. Prin alternanţa muncii cu pauzele necesare, recuperatoare.”
Interviu preluat: TVR și Constanta de Astăzi
Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.
Urmăriți Doctorul Zilei și pe Google News.
Ne puteti de asemenea urmari si pe Telegram.