Sari la conținut

Profesorul Constantin Dulcan: După supărări foarte mari, putem ajunge la infarct

Sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro

Profesorul Constantin Dulcan susține că gândurile și spusele noastre au o mare încărcătură de energie. Această energie, fie ea negativă sau pozitivă, în funcție de felul în care ne sunt gândurile, ne poate influența, pentru că „tot ceea ce gândim se bazează pe un fundament energetic”.

„Până la 40 de ani, trăim cu forța naturii, apoi depindem de grija pe care ne-o acordăm. Inclusiv modul în care mestecăm ne poate vindeca sau îmbolnăvi, iar starea psihică în timpul mesei are un impact uriaș asupra sănătății noastre”. Sunt câteva reguli simple pe care, dacă le urmăm, ne putem face cadou o longevitate de calitate. A visa la tinerețe fără bătrânețe înseamnă de fapt a-ți asigura o viață activă până la adânci bătrâneți.

La vârsta de 84 de ani, renumitul neurolog Dumitru Constantin Dulcan este exemplul viu că se poate: el scrie cărți de succes, susține conferințe, călătorește mii de kilometri.

Să trăiești bine, să îți prelungești durata de viață și să menții boala la distanță depinde doar de noi: este mesajul pe care profesorul Dulcan îl lansează cu orice ocazie către cei care au urechi să-l asculte.

Mentalitatea pozitivă, activitatea fizică și nutriția poate să facă adevărate minuni dacă urmăm niște principii simple. De cealaltă parte, profesorul Dulcan ne avertizează că o națiune care își neglijează cetățenii vârstnici face o mare greșeală, potrivit Jurnalul.

„Persoanele care ies la pensie nu trebuie abandonate de societate, ci utilizate la un alt nivel, altfel costurile vor fi mult mai mari. Monotonia ucide, izolarea ne îmbolnăveşte, socializarea e vitală. Nu suntem programați pentru lene, ci pentru activitate. Un om care nu mai are unde să plece dimineaţa simte că i se prăbuşeşte universul. Cel care își ignoră părinții va fi ignorat de copiii lui”.

Sursa foto: arhivă Doctorul Zilei

Reguli de aur

– Totul pleacă de la gândire, eliminaţi cuvintele negative

– Anumite gânduri ne scurtează viața, gândurile noastre produc toxine

– Pacea interioară este vindecătoare, starea psihică înseamnă chimia ta

– Gândurile pozitive au puterea să ţină bolile departe de noi

– Nu mai folosiți termenul „îmbătrânire”

– Nu vă gândiţi la vârstă, serbaţi doar ziua numelui

– Dacă ne încărcăm mintea cu dorința de răzbunare, corpul nostru suferă

– Ura este cancerul ființei umane

– Neacceptarea celuilalt înseamnă înscrierea creierului pe registrul stresului

– Iubirea aduce pace, unitate, normalitate, civilizație

– Toți avem supărări, important e cum ne raportăm la stările negative

– Contracaraţi o supărare cu o amintire plăcută, care aduce bucurie

– O amintire plăcută, într-un moment greu, aduce energia bucuriei din trecut

– Subconștientul preia ceea ce îi furnizează conștiința în mod repetat

– Cuvintele au forță, câmp, energie. Atenție ce vorbiți, se pot materializa

– Cuvintele frumoase activează o anumită zonă a creierului și aduc viață, iubire

– Creierul respectă un cod etic, prelucrează cuvintele nocive în altă zonă

– Creierul refuză insulta, o prelucrează cu o viteză de 4 ori mai mică

– Cancerul este o boală a sufletului, dar mai sunt și alte 100 de cauze

– Mișcarea este extraordinar de importantă pentru prevenirea cancerului

– Gândul nostru se propagă şi impactează alte creiere, chiar la distanţă

– Orice gând e însoţit de o reacţie biochimică

– După supărări foarte mari, putem ajunge la infarct

– Nu putem exclude stresul și supărările, dar putem schimba modul de reacție

– Exercițiile fizice au un efect major asupra creierului

– Monotonia ucide, socializarea e foarte importantă

– Modul în care mestecăm ne poate vindeca sau îmbolnăvi

– Mâncarea gătită cu gânduri pozitive ne face bine

– Starea psihică în timpul mesei are un impact uriaș asupra sănătății noastre

– Organismul nu are suficiente enzime să digere în același timp carnea și lactatele

– Grăsimea din interior se depune pe organe și le strânge ca o menghină

– Durerile de cap și amețelile pot avea drept cauză și constipația

– Fructele și legumele cu pesticide pot fi neutralizate cu oțet sau bicarbonat

– Atenție la microundele emise de telefonul mobil

– Nu țineți telefonul lipit de ureche, nu vorbiți mai mult de 5 minute

– Nu putem nega beneficiile tehnologiei, dar trebuie să ne apărăm de efectele nocive

– Toți ar trebui să avem un maseur, masajul are beneficii uriașe

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel