Sari la conținut

Profilul psihologic al unui criminal. Psihologul Delia Bebi explică ce îi determină pe unii oameni să omoare și care sunt trăsăturile unui ucigaș

Cazul din Caracal reprezintă una dintre cele mai mediatizate ştiri din ultima perioadă. Aceasta este cu atât mai de impact cu cât include o puternică latură emoţională, fiind implicaţi copii nevinovaţi, care ar fi putut să fie şi astăzi în viaţă, dacă nu ar fi avut de-a face cu incompetenţa şi dezinteresul autorităţilor.

Toţi simţim furie, revoltă, neacceptare, sentimentul nedreptăţii şi o compasiune fără margini pentru familiile victimelor.

Delia Bebi, psiholog, explică ce se află în spatele unei minţi criminale şi ce impact are un astfel de caz în întreaga societate.

Dacă este să ne referim la profilul psihologic al lui Gheorghe Dincă, el întruneşte toate condiţiile unui om cu diagnostic de psihopatie. Trăsăturile principale ale unui psihopat includ: lipsa emoţiilor, lipsa sentimentelor, incapacitatea de a se simţi vinovat pentru propriile acţiuni, lipsa empatiei, comportament disimulat şi manipulator, impulsivitate, agresivitate, doar pentru a numi câteva. Mai mult de atât, luând în calcul istoricul acţiunilor sale şi posibilitatea existenţei unor crime din trecut (care încă nu sunt confirmate) putem vorbi chiar de grave dereglări psihice ale acestuia, care includ halucinaţii şi ruperea de realitate. Mulţi criminali în serie comit anumite fapte sub influenţa unor voci (din mintea lor), pe care doar ei le aud sau anumitor imagini, care îi determină să treacă la acţiune.  

Ce determină apariţia unei minţi criminale?

Studiile indică o diversitate de cauze şi încă nu este 100% clar ce determină pe un individ să ajungă criminal. Anumite cercetări au demonstrat că în proporţie de 60% psihopatia este moştenită pe cale genetică, însă nu trebuie să neglijăm şi factorii din mediu. Spre exemplu, mulţi infractori au avut o copilărie traumatică, au fost bătuţi şi agresaţi la rândul lor şi poate chiar au asistat ei înşişi la crime, ceea ce le-a format convingerea că este ceva normal. Există dereglări chimice semnificative la nivelul creierului unui psihopat care ajunge să comită astfel de fapte. Din păcate, mulţi trec neobservaţi, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul din Caracal. Fie din ignoranţă, fie din frică, anumiţi oameni nu îşi pun întrebări când văd anumite semnale ciudate în comportamentul unui om. Alţii, care au fost mai implicaţi şi au făcut sesizări s-au lovit de comoditatea şi dezinteresul poliţiştilor, care la momentul actual nu ar mai trebui să mai ocupe acele posturi inutil.

Care sunt consecinţele psihologice şi sociale în urma crimelor din Caracal?

O populaţie care se confruntă cu astfel de ştiri, nu va rămăne indiferentă şi neafectată. Am observat cu toţii spiritul de solidaritate al celor care au aprins candele pentru Alexandra Măceşanu şi au organizat mitinguri, în scopul de a schimba ceva în mai mult bine şi de a elimina corupţia. 

Este admirabilă forţa unor oameni uniţi, care plini de compasiune şi responsabilitate socială fac tot ce le stă în putinţă să atragă atenţia asupra nedreptăţilor. Acestea reprezintă punctele tari declanşate de dramele unor familii din Caracal. Pe de altă parte, vom lua în calcul şi impactul emoţional pe care astfel de cazuri îl au în rândul cititorilor şi ascultătorilor, care cunosc ştirea. Este interesant de observat că oamenii sunt afectaţi psihologic, chiar dacă nu se cunosc personal cu familiile victimelor şi doar au auzit pur şi simplu ştirea in mass-media. Cei care au o sensibilitate crescută pot experimenta stări de tristeţe, insomnie, anxietate, îngrijorare, furie, dezgust, dezamăgire. Orice ştire negativă la care suntem expuşi în repetate rânduri va schimba ceva în noi şi vom trăi emoţii negative.

Ce se va întâmpla de acum încolo?

La un moment dat, toată verva şi tumultul populaţiei se va linişti, criminalul va fi pedepsit şi mulţi vor uita de acest caz. Nu şi familiile victimelor, care vor rămâne pentru totdeauna cu un gol interior, cu o depresie peste care, poate, nu vor putea trece vreodată şi o traumă puternică. Poate că se vor înăspri şi legile care protejează populaţia, cei corupţi vor fi eliminaţi şi vor răspunde pentru faptele lor. Însă, ar fi fost de dorit ca acest lucru să se întâmple fără preţul unor vieţi nevinovate. 

Va fi nevoie de suficient de mult timp pentru ca, atât familiile victimelor, cât şi cei direct implicaţi (rude, vecini, prieteni de familie, localnici) să treacă peste stările de anxietate, panică, furie şi neajutorare. În multe cazuri, va fi nevoie de intervenţia unui specialist în sănătatea mintală, care să reprezinte un real suport psihologic şi să ajute oamenii să îşi regăsească liniştea interioară, atât cât va fi posibil.

Cabinet Psihologic “Delia Bebi”

0729 743 734

www.psiholog-clinica.ro 

https://www.facebook.com/psiholog.delia.bebi/

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel