joi, martie 26, 2026
15.1 C
București

Raed Arafat, despre medicii care pleacă de la UPU și se angajează pe ambulanță

Sistemul medical din România se confruntă cu o criză la nivel național: medicii din Unitatea de Primiri Urgențe migrează către Serviciul de Ambulanță, creându-se o problemă de personal. Iar acesta din urmă se răsfrânge asupra pacientului care așteaptă ore bune pentru a fi consultat.

Raed Arafat a fost prezent sâmbătă, 30 martie 2024, la Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia.

Acesta a vizitat secția de primiri urgențe a spitalului. La terminarea vizitei, reporterii alba24.ro l-au întrebat cum comentează faptul că medici din UPU pleacă către Serviciul de Ambulanță.

Citeste si…

”Tocmai aici am avut o discuție, pentru că o parte, sau cineva a plecat prin transfer, aprobat de spital, către Serviciul de Ambulanță. Și nu este corect acest lucru. Discuția noastră este mai ales acum că încă o tranșă de medici rezidenți termină specialitatea, să încerce să aducă medici și să îi pătreze deoarece condițiile care se fac sunt foarte bune.

Adică vorbim de condiții chiar de top și condiții foarte avantajoase de a avea o activitate cum te-ai duce în Germania, în Franța, unde același lucru vei găsi aici ca și condiții de lucru.

Și trebuie încurajați medcii care termină la Centrele Universitare să vină se angajeze în aceste secții”, a declarat Raed Arafat.

Citeste si…

 

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Un val de aer polar lovește România. ANM: Cinci zile cu ploi, frig, vânt și chiar ninsori

Un val de aer polar lovește România. Meteorologii ANM...

Fructul interzis dacă iei statine. Poate pune inima în pericol

Medicii avertizează că milioane de persoane care urmează tratament...

Românii care pot primi două pensii. Cererea trebuie depusă la Casa de Pensii

Românii care au muncit în Italia și decid să...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Sună sirenele în România? Decizia de ultim moment a DSU care a stârnit controverse

Exercițiul de alarmare publică „Miercurea sirenelor”, programat pentru 4...

Citește și