sâmbătă, mai 2, 2026
12.5 C
București

Răsturnare de situaţie în cazul doctoriţei decedate în camera de gardă! Moarte accidentală?

Decesul dr. Ștefania Szabo, medic chirurg şi director medical al Spitalului Județean Buzău, la doar 37 de ani, a iscat un val de reacţii negative pe reţelele de socializare, în contextul stresului cadrelor medicale şi a programului prelungit de gărzi în spitalele din România. 

Se pare că anchetatorii au găsit în camera de gardă a Secției de Chirurgie a spitalului mai multe seringi și o fiolă de propofol, anestezicul puternic despre care se presupune că medicul Ștefania Szabo și l-ar fi administrat. Mașina ei a fost ridicată pentru cercetări, iar familia acesteia a solicitat ca necropsia să fie efectuată cu participarea unui medic legist independent, notează Digi 24.

Citeste si…

Propofolul este un medicament sedativ-hipnotic utilizat pentru inducerea anesteziei generale şi se administrează exclusiv pe cale venoasă. Acest anestezic este utilizat pe scară largă în spitale, fiind apreciat pentru efectul rapid: induce somnul profund în câteva secunde și permite revenirea promptă la conștiință.

Medicamentul acționează prin amplificarea efectului neurotransmițătorului GABA, reducând activitatea cerebrală. Spre deosebire de alte anestezice, nu are efect analgezic, de aceea este adesea combinat cu alte medicamente pentru controlul durerii.

Şi-a injectat propofol ca să se poată odihni în gardă?

Este indispensabil în sălile de operație și în secțiile de terapie intensivă, mai ales pentru pacienții ventilați mecanic, și este folosit și în proceduri mai scurte, precum endoscopiile, pentru a asigura o sedare confortabilă. Totuși, administrarea propofolului prezintă riscuri importante, printre care scăderea bruscă a tensiunii arteriale, încetinirea ritmului cardiac și dificultăți respiratorii.

sursa foto: rte.ie

Directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, chirurgul Ştefania Szabo, a fost găsită fără suflare marţi dimineaţă, în camera de gardă a unităţii sanitare, informează News.ro.

În jurul miezului nopții, medicul a coborât la UPU pentru a ajuta la cazurile complicate, apoi s-a întors în camera de gardă de la Chirurgie. A fost ultima dată când a fost văzută în viață.

Citeste si…

Medicul buzoian intrase în gardă luni dimineaţă şi a participat la inaugurarea unei extinderi a secţiei de Pneumologie. Pentru că nu a mai răspuns nici la telefon, colegii din Spital au intrat în Camera de Gardă, unde au găsit-o fără suflare în jurul orei 6.00. Stefania Szabo avea 37 de ani, pe care îi împlinise pe data de 1 octombrie.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, nu exclude varianta ca doctorița să fi fost afectată de burnout, un subiect extrem de sensibil care necesită o clarificare legislativă nu doar în domeniul medical. Şi Colegiul Medicilor din România (CMR) a transmis un mesaj emoţionant după anunţul privind moartea medicului Ştefania Szabo, menţionând că aceasta a fost „nu doar un profesionist din sănătate”, ci şi „un om care a ales să fie acolo pentru alţii”, „până la capăt, în tăcere, fără să se plângă, fără să renunţe”.

Citeste si…

Propofolul, medicamentul care l-a ucis pe Michael Jackson

Propofolul a devenit cunoscut în afara mediului medical mai ales după decesul cântărețului Michael Jackson, în 2009. Acesta a murit din cauza unei intoxicații acute cu propofol administrat în afara unui cadru medical, pentru a-l ajuta să doarmă.

Cazul Michael Jackson a dus la creșterea controalelor asupra folosirii propofolului în Statele Unite și în alte țări, subliniind importanța administrării exclusive de către personal medical calificat și monitorizat constant.

Elena Marinescu
Elena Marinescu
Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

De ce chimioterapia schimbă gustul alimentelor și cum influențează nutriția pacienților cu cancer

Chimioterapia poate modifica gustul și mirosul alimentelor, ducând la...

Zodia care cedează psihic în luna mai. Avertismentul dur al Cameliei Pătrășcanu

Care este zodia predispusă la burnout masiv în mai...

Obiceiul simplu de dimineață care îți poate detoxifia ficatul și creierul

Consumul de stafide înmuiate în apă este un obicei...

Horoscop 2 mai. Zodia care dă lovitura financiară azi! Vești neașteptate de la Neti Sandu

Horoscop Neti Sandu 2 mai. Află cine primește bani, cine...

Semnul discret al demenței care poate apărea în timp ce gătești

Demența este un sindrom asociat cu degradarea progresivă a...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și