Sari la conținut

Recuperarea post-covid a pacienților și sechelele pulmonare. Ce soluții există?

În cadrul unui interviu pentru RoVaccinare, doamna doctor Camelia Pescaru, medic primar pneumolog la Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara a vorbit despre recuperarea post-covid a pacienților și sechelele pulmonare cu care unii de confruntă. Doamna doctor a menționat chiar cazurile foarte grave, când pacienții se confruntă cu incapacitatea de a se ridica singuri din pat.

„Unii pacienţi care ajung la recuperare post-COVID, după ce au fost internaţi pe secţii sau la Terapie Intensivă, pur şi simplu nu mai ştiu să meargă. După atâta stat în pat, ei se decondiţionează muscular şi nu mai au puterea să se ridice singuri din pat.

Uşor, uşor, cu ajutorul recuperării medicale, ei învaţă din nou să respire, să-şi controleze mişcările. Totul trebuie făcut cu prudenţă. Aceste programe trebuie individualizate în funcţie de pacient, de starea lui clinică, de starea lui biologică, de comorbidităţile pe care le are. Practic este un proces mai complex”, a explicat doctorul.

În cadrul interviului, doamna doctor Camelia Pescaru aduce în atenția pacienților platforma Pneumocontrol, unde pot fi găsite exerciţii respiratorii pentru cei care nu doresc să se prezinte la spital.

„Pentru cei care nu doresc să vină în spital există platforma Pneumocontrol. (…)

Aici pot fi găsite exerciţii respiratorii şi filmuleţe prin intermediul cărora pacienţii sunt învăţaţi cum să facă aceste antrenamente”, precizează doctor Pescaru.

 

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel