Sari la conținut

Se redeschide secția Cardiologie 1 de la Spitalul Militar Central ”Dr. Carol Davila”

Secția Cardiologie I a primit avizul epidemiologic pentru a-și relua activitatea medicală de specialitate

Urmare a obținerii avizului epidemiologic, maine, 15 aprilie 2020, se redeschide Secția Cardiologie I, secție care a parcurs, în ultimele două săptămâni protocolul intern de curățenie, dezinfectare și nebulizare a spațiilor medicale, în vederea prevenirii contaminării cu virusul SARS-CoV-2.

Menționam că, pentru siguranța personalului medical și a pacienților care se adresează Centrului de Boli Cardiovasculare al Spitalului Militar Central, pacienți care au asociat, de cele mai multe ori, diagnosticului principal o serie de alte comorbidități, fapt ce crește riscul contactării noului coronavirus, protocolul de curațenie terminală a fost efectuat de două ori, în intervalul celor două săptămâni care au trecut de la decizia închiderii secției.

Tot personalul Secției (corpul medical, de îngrijire și administrativ) a primit aviz epidemiologic pentru intrarea în activitate după ce rezultatele a două serii de teste RT PCR au fost negative.

Dat fiind incidența crescută a bolilor cardiovasculare în rîndul populației și nevoia acută de asistență medicală de înaltă specialitate în asigurarea tratamentului de urgență în această patologie, deschiderea Secției Cardiologie I reprezintă pentru beneficiarii activității noastre o șansă reală la sănătate, și, de ce nu, la viață.

Pentru mulți colegi, perioada petrecută departe de pacienți nu a fost una ușoară, satisfacția muncii noastre fiind cea mai importantă motivație de a merge mai departe, împreună și a depăși criza coronavirus.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel