Sari la conținut

România a semnat un acord cu Ungaria pentru transplanturi pulmonare

Acordul cu Ungaria va intra în vigoare de la 1 septembrie 2019. 15 pacienți români care au nevoie de transplant pulmonar vor fi operați anual în țara vecină. La noi, transplant pulmonar se face doar la Spitalul „Sfânta Maria” din Capitală, dar se operează doar cazurile mai puțin grave. Pe listele de aşteptare sunt 31 de pacienţi.

Există pacienți în situații disperate, cu nevoie urgentă de transplant pulmonar.

Unii dintre ei vor fi operaţi la Spitalul „Sfânta Maria”. În centrul de aici au fost investite 10 milioane de euro, însă medicii nu pot opera cazurile grave.

Şase transplanturi pulmonare au fost făcute în ţara noastră. De fiecare dată echipa medicală a fost condusă de Igor Tudorache, care a venit special de la Hanovra. Toţi cei 6 pacienţi operaţi la Spitalul ‘Sfânta’ Maria se simt bine”, potrivit tvr.ro.

De la 1 septembrie, pacienţii de pe lista de aşteptare vor avea mai multe şanse. Statul român a încheiat un parteneriat cu Ungaria.

Eurotransplant este o organizaţie internaţională din care fac parte mai multe ţări. Atunci când sunt selectați beneficiarii, se ține cont de criterii medicale și etice clare. România nu este membru cu drepturi depline, dar autoritățile promit că, în cel mult 3 ani, vom face parte din această organizație.

După luni de negocieri, România a reuşit să încheie un acord cu Ungaria pentru transplantul pulmonar. 15 bolnavi aflaţi în stare gravă ar urma să fie operaţi de medicii din ţară vecină în fiecare an.

Sorina Pintea, ministrul Sănătății: ”Aceste condiţii se referă la schimbul reciproc de organe. Atunci când avem donator care nu e compatibil în România, acest organ se duce în Eurotransplant cu prioritate în Ungaria.″

Ungaria este deja membră Eurotransplant, o organizaţie din care fac parte 8 ţări europene care se ajută între ele cu organe.

În România, se face transplant pulmonar de 2 ani, însă medicii nu au suficientă experienţă pentru a opera cazurile grave.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel