Sari la conținut

Românii, tot mai preocupaţi de starea generală de sănătate. Cât au cheltuit în 2023 pe asigurările private de sănătate?

bani
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Anul trecut, românii au accesat, în baza asigurărilor voluntare de sănătate, servicii medicale în valoare de 458 de milioane de lei, iar cifra este în creştere cu 27% faţă de anul 2022.

“Românii au accesat anul trecut, în baza asigurărilor voluntare de sănătate, servicii medicale în valoare de 458 milioane lei. Cifra este în creştere cu 27% comparativ cu anul 2022. Aceştia sunt bani care nu au mai fost cheltuiţi din fondul public de asigurări sociale de sănătate, putând fi redirecţionaţi, aşadar, spre categorii mai vulnerabile de populaţie.

Pe măsură ce românii şi companiile angajatoare devin din ce în ce mai preocupaţi de prevenţie, de menţinerea stării de sănătate şi a unui nivel de bunăstare şi de calitate a vieţii, inclusiv prin accesarea rapidă a unor servicii medicale de calitate, creşte tot mai mult interesul pentru asigurările voluntare de sănătate”, au afirmat reprezentanţii Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare, (UNSAR).

Românii, tot mai preocupaţi de starea generală de sănătate

Preşedintele şi directorul general al UNSAR, Alexandru Ciuncan, a declarat că “dinamica pozitivă înregistrată pe această piaţă este o dovadă în plus că rezultatele educaţiei financiare încep să se vadă şi că românii acordă o importanţă sporită stării lor generale de sănătate”.

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Reprezentanţii UNSAR au menţionat că, în ultimii ani, segmentul asigurărilor voluntare de sănătate s-a aflat într-o continuă creştere, înregistrând una dintre cele mai susţinute evoluţii la nivelul pieţei de asigurări facultative din România. Astfel, piaţa asigurărilor voluntare de sănătate este de peste 10 ori mai mare decât acum 10 ani, indicând o tendinţă vizibilă de dezvoltare şi o schimbare în comportamentul românilor şi angajatorilor.

“Aceste poliţe ne pot scuti de un stres major atunci când apar situaţii imprevizibile în viaţa noastră şi pot fi un instrument excelent de prevenţie şi depistare precoce”, a precizat Roxana Băluţă, Specialist Asigurări de Viaţă şi Sănătate şi Coordonator Programe UNSAR, potrivit News.ro.

Asigurările private de sănătate protejează suplimentar bugetul unei familii în cazul producerii unei îmbolnăviri sau a unui accident cu consecinţe nedorite şi, adesea, costisitoare.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel