duminică, septembrie 13, 2026
17.9 C
București

Roșu în gât de la înghețată și băuturi reci, mit sau realitate?

Roșu în gât de la înghețată și băuturi reci, mit sau realitate? „Nu ai voie înghețată, faci roșu în gât!”, e una dintre cele mai des auzite replici de către cei mici în sezonul cald. Adesea se lasă cu plânsete din partea copiilor, dar părinții rămân fermi și interzic acest mic deliciu.

E o situație aparent banală, dar care devine din ce în ce mai frustrantă cu fiecare vizită la magazin sau la plimbările prin parc. Din fericire, înghețata nu provoacă amigdalita simplă sau pultacee, denumite popular și generalist, „roșu în gât”.

„Nu provoacă roșu în gât”

„Înghețata și sucurile reci nu provoacă așa zisul roșu în gât. Dimpotrivă! Chiar e recomandat ca în această situație să i se dea copilului sucuri și alimente reci. De exemplu, atunci când ne ardem la deget, îl ținem sub apă rece pentru a calma durerea, nu-i așa? De aceea, atunci când micuții au gâtul roșu, reacție dată de o amigdalită, potrivit ar fi ca micuții să primească lichide reci!

Amigdalita este de natură virală, deci se transmite de la un alt individ bolnav pe cale aeriană, ori bacteriană. Se transmite prin contactul direct cu un individ bolnav sau prin contactul cu obiecte atinse de un individ bolnav”, ne explică dr. Rodica Ciauș, medic primar pediatru.

„E drept că micuții cu vârsta sub trei ani trebuie să fie ponderați în consumarea înghețatei, însă după vârsta aceasta sensibilitatea faringiană este mult mai redusă și ragușeala este rar un efect secundar”, a mai completat pediatrul.

Citeste si…

Lichide cât mai multe, dar nu sucuri!

Cu cât temperatura e mai ridicată, cu atât copiii trebuie să consume mai multe lichide. Dar ce facem când cei mici nu vor să bea apă? Mulți părinți apelează la sucuri din comerț:

Zahărul din aceste sucuri și aditivii nu sunt benefice unui copil, iar această informație este cunoscută de mai toți părinții. În schimb, mulți nu știu că există alternative sănătoase: apă aromată cu suc de lămâie, suc de portocale, compot răcit, ceai rece, sucuri de fructe, toate făcute în casă, fără îndulcitori. În cazul copiilor mai pretențioși se poate adăuga puțină miere sau suc de agave”, spune pediatrul.

Citeste si…

Elena Oceanu
Elena Oceanu
Absolventă a secției „Jurnalism și Științele Comunicării” a Universității din București, mi-am început cariera în 2012, la „Evenimentul Zilei”. De atunci, m-am concentrat pe jurnalismul medical, analizând subiecte relevante din domeniul sănătății, ultimele cercetări științifice și recomandările oferite de specialiști. Experiența acumulată include numeroase interviuri cu medici de renume, atât din România, cât și din străinătate, precum și moderarea unei emisiuni medicale.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

2.699 de lei pe lună pentru unele persoane cu handicap. Cine poate cere banii

Persoanele încadrate în grad de handicap grav cu drept...

Ce efect au statinele asupra persoanelor cu diabet. Cercetătorii au urmărit peste 132.000 de pacienți

Statinele, medicamente prescrise pe scară largă pentru reducerea colesterolului,...

Zodia care poate ajunge pe patul de spital în septembrie. Neti Sandu trage semnalul de alarmă

În septembrie, o zodie intră sub lupa lui Neti...

O zodie trebuie să fie cu ochii pe bani. Avertismentul Cristinei Demetrescu: „Este o perioadă karmică”

Cristina Demetrescu avertizează o zodie care urmează o perioadă...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și