marți, aprilie 21, 2026
11 C
București

S-a deschis o nouă secție de Oncologie Pediatrică la Fundeni

La Institutul Clinic Fundeni s-a deschis o nouă Secție de Spitalizare de Zi – Oncologie Pediatrică, un spațiu modern și prietenos, unde până la 40 de copii cu afecțiuni oncologice primesc zilnic, gratuit, tratamente vitale. Proiectul, născut dintr-o poveste de viață și transformat în realitate prin implicarea unor fundații și sponsori, schimbă radical experiența pacienților și a familiilor lor.

Noua secție funcționează în 18 containere complet reamenajate și dotate la standarde medicale moderne. Șapte dintre acestea găzduiesc saloanele copiilor, patru sunt cabinete medicale, iar două sunt destinate recoltării probelor biologice.
Capacitatea permite tratarea simultană a 14 pacienți cu citostatice, iar fluxul zilnic ajunge la 30–40 de copii, cu vârste între 0 și 18 ani, diagnosticați cu diverse tipuri de cancer.

Citeste si…

Valentina Toma, director al Fundației Turnu, explică:

„Ne-am dorit foarte mult ca atunci când pășesc în această secție, copiii să simtă că se află într-un loc cald și prietenos, adaptat nevoilor lor emoționale și fizice.”

Cum funcționează tratamentele și monitorizarea

În secție se administrează tratamente cu citostatice conform protocoalelor medicale în vigoare, dar și monitorizări post-terapie, până la împlinirea vârstei de 18 ani.
Evaluările se fac periodic:

  • Lunar

  • La 3 luni

  • La 6 luni

  • La 1 an

Acestea includ analize de laborator, consultații de specialitate și interpretări medicale detaliate pentru a urmări evoluția bolii.

Citeste si…

Punctul de pornire a fost inițiativa Arhidiaconului Mihail Bucă, Protopsalt al Catedralei Patriarhale, care a aflat de la conducerea spitalului despre existența unor containere neutilizate și deteriorate. Alături de Valentina Toma și Georgiana Ilie Giannakopoulou, a reușit să adune sponsori și parteneri pentru a le transforma într-o unitate medicală funcțională.

Structura noii secții:

  • 7 saloane sigure și confortabile pentru copii

  • 4 cabinete medicale

  • 2 cabinete de recoltare

  • 3 containere pentru recepție și zonă de așteptare

  • 2 băi separate pentru pacienți/aparținători și personal medical

Recepția a fost amenajată cu mobilier donat de Fundația Mobexpert, care a creat un spațiu primitor pentru pacienți și părinți: mobilier ergonomic, măsuțe și scaune pentru copii, zone confortabile pentru aparținători.

Citeste si…

Diana Șucu, vicepreședinte al Fundației Mobexpert, declară:

„Acest loc este despre viață, speranță și forța comunității. Faptul că, zi de zi, 40 de copii vor primi aici îngrijirea necesară într-un spațiu primitor este poate cea mai mare realizare.”

Elena Oceanu
Elena Oceanu
Absolventă a secției „Jurnalism și Științele Comunicării” a Universității din București, mi-am început cariera în 2012, la „Evenimentul Zilei”. De atunci, m-am concentrat pe jurnalismul medical, analizând subiecte relevante din domeniul sănătății, ultimele cercetări științifice și recomandările oferite de specialiști. Experiența acumulată include numeroase interviuri cu medici de renume, atât din România, cât și din străinătate, precum și moderarea unei emisiuni medicale.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Cancerul de plămâni la nefumători, legat de consumul acestor fructe și legume

Un nou studiu prezentat la conferința anuală a American Association...

Ce se întâmplă dacă bei bere în fiecare zi

Pentru mulți oameni, o bere la finalul zilei pare...

Vitamina D, tot mai folosită, vine cu un risc despre care se vorbește prea puțin

Vitamina D este printre cele mai populare suplimente, mai...

Cât de sigură este apa minerală. Suspiciune legată de riscul de cancer de colon

Apa minerală carbogazoasă la doză a început să fie...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și