Sari la conținut

Salariile angajaţilor de la DSP ar putea fi majorate după modelul celor de la casele de asigurări de sănătate. Rafila: Nu pot să nu înţeleg revendicările

protest angajati DSP
Sursă foto: Romania24
Protest al angajaților DSP din țară. Solicită creșteri de salarii, pe modelul majorărilor pentru CNAS

Minisrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că a discutat deja cu o parte dintre sindicate, urmând să mai aibă şi alte discuţii, despre revendicările angajaţilor din Direcţiile de Sănătate Publică, aceştia cerând salarii majorate.

„Nu pot să nu înţeleg revendicările”

Rafila a explicat că va expune problema la Guvern astfel încât să se găsească soluţii de armonizare a salariilor celor de la CAS şi DSP. ”Voi avea întâlniri, începând de mâine, cu sindicatele reprezentative, am discutat deja cu cei de la Sanitas, o să fac o întâlnire în cursul săptămânii şi cu celelalte sindicate care sunt, într-un fel sau altul au membri la nivelul DSP-urilor.

Nu pot să nu înţeleg revendicările pe care le au colegii noştri de la Direcţiile de Sănătate Publică care, mai ales în pandemie, după cum ştiţi, au dus greul, a fost foarte-foarte greu.

Şi mai e un lucru care trebuie să îl înţelegem, profesionalizarea, medicalizarea DSP, păstrarea personalului medical este esenţială pentru că nu poţi să facă sănătate publică fără oameni din sănătate. Din punctul ăsta de vedere, atât cât o să pot, voi face demersuri încât să găsim o soluţie şi pentru colegii noştri din DSP-uri şi bineînţeles din aparatul Ministerului Sănătăţii”, a declarat Alexandru Rafila, duminică, într-o conferinţă de presă.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății
Sursa foto: arhiva doctorulzilei

Potrivit News.ro, ministrul Sănătăţii a spus că va expune în Guvern problema salariilor din DSP-uri. ”S-au blocat în sensul că nu se pot face majorări decât prin hotărâri ale Guvernului României, nu prin decizii ale ordonatorilor de credite.

Expun problema în Guvern şi sper să găsim o soluţie sau măcar un program de implementare a unor armonizări ale salariilor între cei care lucrează la CAS-uri şi instituţiile subordonate Ministerului Sănătăţii, respectiv Direcţiile de Sănătate Publică”, a arătat Rafila.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel