Sari la conținut

Sanitas, mesaj pentru Florin Cîțu: Vei reuși să-ți înjumătățești singura ”armată” care luptă cu pandemia, exact în perioada de vârf a valului 4!

Sanitas, mesaj pentru Florin Cîțu: Vei reuși să-ți înjumătățești singura ”armată” care luptă cu pandemia, exact în perioada de vârf a valului 4!

Marți, 28 septembrie, ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a anunțat că ministerul Sănătății a postat în transparență decizională proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul sanitar, pe perioada stării de alertă, pentru personalul din cadrul unor unități publice și private.

Conform documentului, personalul din cadrul unităților sanitare cu paturi publice și private au obligația să prezinte un certificat digital al UE privind COVID-19, în vederea desfășurării activității.

Sanitas, mesaj pentru Florin Cîțu: Vei reuși să-ți înjumătățești singura ”armată” care luptă cu pandemia, exact în perioada de vârf a valului 4!

În urma anunțului sindicaliştii din Sănătate reacţionează. Aceștia acuză guvernul că „își înjumătățește” cu bună știință „armata”, în „plin război”.

„AȚI MAI VĂZUT VREODATĂ UN GENERAL CARE, ÎN PLIN RĂZBOI, ÎȘI ÎNJUMĂTĂȚESTE CU BUNĂ ȘTIINȚĂ ARMATA?

Dacă nu, aveți acum ocazia! În plin război epidemiologic, cu localități care intră sub cod roșu de Covid de la zi la zi, guvernul Cîțu lansează proiectul de lege care obligă personalul angajat în unitățile sanitare publice și private, SUB AMENINȚAREA CU SUSPENDAREA ȘI APOI DESFACEREA CONTRACTULUI DE MUNCĂ, să facă dovada:

1. fie a vaccinării anti-COVID;

2. fie a trecerii prin boală în ultimele șase luni;

3. fie a unui rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR / antigen rapid, COSTURILE TESTĂRII FIIND SUPORTATE DE ANGAJAT!”, se arată într-un comunicat pe pagina de Facebook Sanitas România.

Ar putea fi o imagine cu text care spune „În mijlocul valului 4 al pandemiei, GUVERNUL CİȚU VREA SĂ DESFACĂ CONTRACTELE DE MUNCĂ ALE ANGAJAȚILOR DIN SĂNĂTATE!”

„Cum reușește un guvern liberal să gândească o astfel de măsură în cel mai prost context cu putință?”

Sanitas a atras atenția că este dispusă să fgolosească „toate pârghiile legale” pentru a împiedica aprobarea acestui proiect de lege.

„În aceste condiții, peste o lună de la publicarea în M.O. a legii, probabil că aproape jumătate dintre angajații din sănătate (oameni care țin să le fie respectat dreptul constituțional de decizie asupra propriei persoane) vor avea contractul de muncă desfăcut!

Cu alte cuvinte, domnule ”general Cîțu”, vei reuși să-ți înjumătățești singura ”armată” care luptă cu pandemia, exact în perioada de vârf a valului 4!

Când știi că ATI-urile sunt pline!

Când știi că nu ai personal medical suficient iar cel existent este hăituit deja de un an și jumătate de criză sanitară!

Când rata de infectare crește vertiginos de la o zi la alta!

Când ești conștient că partidul tău, aflat la guvernare (partid la care ți-ai dorit din răsputeri să fii ales președinte), tocmai a desfășurat un congres cu 5000 de oameni prezenți sub același acoperiș, sfidând orice lege și orice bun-simț!

Cum reușește un guvern liberal (care prin definiție ar trebui să susțină idei fundamentale precum constituționalismul sau protecția drepturilor și libertăților individuale) să gândească o astfel de măsură în cel mai prost context cu putință? Nu pot fi decât trei variante de răspuns:

1. Dintr-o totală lipsă de gândire strategică.

2. Dintr-o totală lipsă de considerație pentru eforturile și sacrificiile celor care lucrează în sistemul sanitar!

3. Dintr-un interes care nu are nimic de-a face nici cu logica unei conduceri raționale, nici cu nevoile și drepturile cetățenilor acestei țări!

Sanitas nu se va mulțumi cu declarații publice ci își asumă să folosească în perioada următoare toate pârghiile legale posibile pentru a împiedica adoptarea acestui proiect de lege!”, se mai arată în același comunicat.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel