Sari la conținut

Scarlatina: Ce trebuie să știi despre afecțiune

copil la control la medicul pediatru
Sursă foto: Shutterstock
Scarlatina este cauzată de o infecție cu o bacterie numită streptococ de grup A

Scarlatina este cauzată de o infecție cu o bacterie numită streptococ de grup A. Cu un tratament adecvat cu antibiotice, simptomele acestei afecțiuni se pot ameliora destul de repede. Trebuie să știi însă că erupția cutanată poate dura până la 2 sau 3 săptămâni înainte de a dispărea complet. În acest articol îți spunem ce trebuie să știi despre această afecțiune contagioasă.

Cum se răspândește scarlatina

Scarlatina este foarte contagioasă și poate fi contractată prin:

  • picăturile infectate rezultate în urma tusei sau strănutului unei persoane infectate;
  • atingerea pielii unei persoane care suferă de o infecție cutanată streptococică (impetigo de exemplu);
  • folosirea unor prosoape, sau lenjeriei de pat contaminată;
  • intermediul persoanelor care au bacteria în gât sau pe piele, dar nu prezintă niciun simptom.

Cine prezintă risc de a face scarlatină

Cele mai multe cazuri de scarlatină apar la copiii sub 10 ani (de obicei, între 2 și 8 ani). Cu toate acestea, scarlatina se poate face la orice vârstă. Deoarece se răspândește cu ușurință, scarlatina este probabil să afecteze o persoană care se află în contact strâns cu o persoană cu o durere în gât sau cu o infecție a pielii cauzată de bacteria Streptococcus. Focarele pot apărea în grădinițe și școli, în spațiile unde copiii se află în contact strâns unii cu alții. Este posibil ca o persoană să se îmbolnăvească de scarlatină de mai multe ori pe parcursul vieții, dar acest lucru este rar. Uneori, scarlatina poate apărea după o infecție a pielii, cum ar fi impetigo.

Cauzele scarlatinei

Scarlatina a fost considerată cândva o boală foarte gravă a copilăriei, dar acum este ușor de tratat. Bacteria streptococică ce provoacă boala produce o toxină care duce la erupția roșie care dă numele bolii („scarlet fever”).

Simptomele scarlatinei

Timpul dintre infectarea cu bacteria și manifestarea simptomelor este scurt, în general este nevoie de doar 1-2 zile. Cel mai probabil, afecțiunea începe cu febră și dureri în gât. Erupția cutanată apare mai întâi pe gât și pe piept, apoi se răspândește pe tot corpul. Erupția poate dura mai mult de o săptămână. Pe măsură ce erupția dispare, pielea din jurul vârfurilor degetelor de la mâini și de la picioare și din zona inghinală se poate descuama. Citeste aici cum se manifesta scarlatina la adulți sau la copii.

Alte simptome frecvente ale scarlatinei includ:

  • dureri abdominale;
  • culoare roșie strălucitoare în pliurile de la subraț și inghinal;
  • frisoane;
  • febră;
  • disconfort general (stare de rău);
  • dureri de cap;
  • dureri musculare;
  • dureri de gât;
  • limbă umflată și roșie;
  • vărsături.

Complicații posibile ale scarlatinei

Complicațiile în cazul scarlatinei sunt rare dacă afecțiunea medicală este tratată corect, dar pot include:

  • febră reumatismală acută, care poate afecta inima, articulațiile, pielea și creierul;
  • infecție a urechii;
  • afectarea rinichilor;
  • afectarea ficatului;
  • pneumonie;
  • infecție a sinusurilor;
  • glande limfatice umflate sau abces.

Când trebuie solicitat sfatul medicului

Dacă ești de părere că tu sau copilul tău prezintă simptome de scarlatină, mergi la medic pentru un diagnostic corect și un tratament adecvat. În acest fel, simptomele pot dispărea după aproximativ o săptămână. Nu există nicio dovadă care să sugereze că scarlatina în timpul sarcinii poate pune bebelușul în pericol. Cu toate acestea, este important ca gravida să spună medicilor și persoanelor care o îngrijesc dacă a fost în contact cu o persoană diagnosticată cu scarlatină.

Cum se tratează scarlatina

Majoritatea cazurilor de scarlatină se vindecă după aproximativ o săptămână fără tratament. Cu toate acestea, medicul poate recomanda un tratament adecvat care:

  • reduce durata de timp în care pacientul este infecțios;
  • accelerează recuperarea;
  • reduce riscul de complicații.

Cu tratament adecvat, cei mai mulți pacienți se recuperează în aproximativ 4-5 zile și se pot întoarce la grădiniță, la școală sau la locul de muncă la 24 de ore de la începerea tratamentului cu antibiotice. În lipsa unui tratament adecvat, pacientul va fi infecțios chiar și 1-2 săptămâni după apariția simptomelor.

Scarlatina este de obicei tratată cu antibiotice timp de 10 zile. Poate fi vorba despre antibiotice sub formă de tablete, capsule sau soluții pentru copii. Pentru persoanele care sunt alergice la penicilină, se pot folosi în schimb antibiotice alternative, cum ar fi eritromicina, dar numai cu prescripție medicală.  Simptomele se ameliorează de obicei în 24 de ore de la începerea antibioticelor, celelalte simptome dispărând în câteva zile. Cu toate acestea, este important ca întregul tratament să fie finalizat pentru a exista siguranța că infecția este complet eliminată și pentru a reduce potențialul de rezistență la antibiotice. Copilul trebuie să stea în izolare timp de cel puțin 24 de ore după începerea tratamentului cu antibiotice. La rândul lor, adulții trebuie, de asemenea, să stea departe de locul de muncă timp de cel puțin 24 de ore după începerea tratamentului.

Îngrijirea personală în caz de scarlatină

Multe dintre simptomele scarlatinei pot fi ameliorate cu ajutorul unor măsuri simple de autoîngrijire cum ar fi:

  • consum de multe lichide reci;
  • consum de alimente moi (în caz de dureri la nivelul gîtului);
  • administrare de paracetamol în caz de temperatură ridicată;
  • administrare de antihistaminice pentru a ameliora mâncărimile.

 

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel