Sari la conținut

Schimbare radicală de vreme: zăpadă în aprilie. Zonele unde stratul de zăpadă a atins 52 de cm

Vremea
Sursă foto: Facebook
ANM avertizează: Uite ce surprize ne rezervă vremea!

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, care vizează zone din Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei şi sud-estul Transilvaniei, până în această dimineață. În vigoare rămâne și informarea meteo emisă ieri care anunța ploi și ninsori până joi la ora 20.00.

Zăpadă în aprilie

În județul Suceava a nins abundent, iar zăpada s-a așternut într-un strat gros în zona Palma și Pasul Mestecăniș.

În Maramureș, la peste 1.700 de metri altitudine, de câteva ore ploaia torențială s-a transformat într-o ninsoare abundentă. La stația meteo Iezer sunt înregistrate temperaturi negative, iar zăpada s-a așezat deja într-un stat consistent.

Și la Arieșeni, în Munții Apuseni, vremea s-a schimbat radical. Dacă marți erau temperaturi de peste 20 de grade Celsius, marți noapte a nins și pe dealuri s-a așternut un strat subțire de zăpadă.

În județul Cluj, pe Vârful Buscat, la cota 1.600 ninge de marți noapte. Temperaturile vor scădea până la -3 grade în zilele următoare, anunta meteorologii. Iar la Stația Meteo Vlădeasa, zăpada a atins deja un strat de câțiva centimetri.

În urmă cu două zile, la Timișoara au fost 30 de grade Celsius, în timp ce miercuri dimineață au fost numai 5. Societatea de termoficare a reluat încălzirea caloriferelor, în apartamentele racordate la rețea.

Și în zona Bâlea Lac a nins. Miercuri dimineață, stratul de zăpadă măsura 52 de centimetri, la peste 2.000 de metri în Munții Făgăraș.

Accesul la Bâlea Lac se face numai cu telecabina, dacă condiţiile meteo sunt favorabile. Deocamdată Transfăgărăşanul este închis circulaţiei pe porţiunea dintre Bâlea Cascadă şi Bâlea Lac.

 

Meteo 18 aprilie

Vremea va fi în general instabilă, iar valorile de temperatură vor fi în scădere în toată ţara.

Cerul va avea înnorări şi va ploua local în vestul ţării şi pe arii extinse în rest.

Vor fi mai ales averse, iar în regiunile sud-estice se vor semnala descărcări electrice şi cantităţi de apă însemnate (local 20…25 l/mp şi izolat peste 35 l/mp), precum şi vijelii şi grindină, anunță Observator News.

La altitudini de peste 1500 m vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în sud şi est cu viteze în general între 45 şi 55 km/h, iar pe crestele montane de peste 70 km/h.

Temperaturile maxime se vor încadra în general între 7 şi 27 de grade.

Cum va fi vremea în Europa

Vremea va fi predominant frumoasă în sud-vestul şi în extremitatea de nord a continentului, dar în rest vor fi înnorări şi precipitaţii. Acestea vor fi mai ales sub formă de ploaie, dar în zonele montane precum şi local în rest se vor semnala precipitaţii mixte.

În partea de est instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, fenomene electrice şi izolat posibil grindină.

Vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a continentului, exceptând partea de nord, unde va sufla slab şi moderat.

În sudul şi sud-estul Europei temperaturile vor fi în uşoară scădere faţă de ziua precedentă, iar în rest nu se vor modifica semnificativ.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel