Sari la conținut

O nouă descoperire a cercetătorilor. Au aflat secretul diviziunii celulelor inimii

Celulele sangvine, părul și celulele epiteliale (pielea) au capacitatea de a se reînnoi de-a lungul vieții, însă celulele inimii nu se divizează decât foarte puțin după naștere. Doar salamandrele, care au capacitatea de a-și regenera un nou membru dacă acesta a fost mușcat de un animal și peștii, au capacitatea de a-și diviza celulele inimii. Cercetătorii israilieni au aflat secretul diviziunii celulelor inimii și au aflat că pot stimula inima astfel încât să înlocuiască celulele moarte.

Astfel, după un infarct miocardic, mușchiul cardiac ar putea să fie la fel ca înainte, iar calitatea scăzută a vieții să nu mai fie considerat un risc.

Oamenii de ştiinţă de la Institutul de Ştiinţă Weizmann din Israel şi de la Institutul Victor Chang din Sydney, în Australia, autorii studiului sunt de părere că organismul uman a fost conceput mult mai complex, însă au descoperit că la șoarecii adulți și pui pot face ca inima să genereze noi celulele care să le înlocuiască pe cele distruse.

„(În lumea ştiinţiifică, n.r.) a existat mereu un interes pregnant pentru mecanismul folosit de peşti şi salamandre care le oferă capacitatea de regenerare cardiacă, iar unul dintre lucrurile pe care organismele acestor animale le fac este să îşi pună celulele muşchiului cardiac (Cardiomiocite) într-o stare de hibernare, din care ies şi intră apoi într-o stare de proliferare, care înseamnă că încep să se divizeze rapid şi să înlocuiască celulele pierdute”, a declarat, citat de Mediafax, Richard Harvey de la institutul Victor Chang de cercetare în domeniul cardiologiei.

În studiul realizat de cercetători au descoperit că hormonul neuregulin controlează rata de diviziunea a celulelor cardiace. Ei au testat teoria pe șoareci și au descoperit că celulele cardiace s-au divizat spectaculos prin stimularea acestui hormon.

„Visul nostru este ca într-o zi să fim capabili să regenerăm ţesutul cardiac afectat, la fel cum o salamandră poate să îşi regenereze un membru care a fost muşcat de un prădător”, a mai spus Harvey, citat de Mediafax.

A.

Ana Maria Nitu

Ana Maria Nitu, studiază la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, a fost jurnalist la Evenimentul zilei, www.evz.ro si Doctorulzilei, www.doctorulzilei.ro

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel