Din cuprinsul articolului
În cazul unui cutremur puternic precum cel ce a avut loc zilele trecute în Turcia, țara noastră nu ar putea face față. Potrivit Șefului SMURD pe București sistemul medical nu are suficienți medici pentru a trata un număr mare de victime, iar puținii doctori nu vor primi ajutor din partea populației, întrucât puțină lume știe să acord primul ajutor.
„Când se va produce un dezastru, va fi haos. Oricum va fi haos, indiferent de cât de bine pregătiţi suntem.
Însă sistemul trebuie să fie pus la punct, astfel încât oamenii care acţionează în cadrul acestui sistem să reducă cât se poate de mult acest haos.
Autorităţile din Turcia sunt depăşite, da (…) Turcia este bine organizată. Poate mai bine decât noi. Deci dacă ei au cerut echipe de căutare salvare se duc (…).
Dacă pe mine mă scoateţi din această instituţie şi mă îmbracaţi în haine civile şi mă puneţi pe stradă şi îmi cereţi să acord asistenţă unui pacient traumatizat cu mâinile goale, nu am ce să îi fac mare lucru.
Echipele pe care le pregăteşti şi le ai sunt echipe care acţionează în cadrul unui sistem. Putem să spunem că sunt suficiente raportat la numărul de victime pe care le estimăm, dar numărul de victime nu poate fi niciodată estimat, pentru că depinde de foarte multe lucruri.
Depinde dacă se produce ziua, când oamenii sunt la serviciu, copiii la şcoală şi aşa mai departe sau dacă se poduce la miezul nopţii, când toată lumea doarme.
Cursurile de prim-ajutor organizate pentru oamenii de rând, într-un astfel de dezastru, pot să aibă eficienţă limitată.
Dacă discutăm de dezastru cu oamenii sub dărâmături, nu ai ce să îi înveţi. Ca să poţi să îi înveţi cum se pansează o plagă, cel mai important lucru de prim-ajutor pe care oamenii nu îl ştiu este resuscitarea cardio-pulmonara de bază la stopul cardiac care ne-ar da timp.
Asta ar fi primul lucru pe care ar trebui să îl înveţe populaţia şi după aceea, evident, alte cursuri de prim-ajutor”, a declarat dr. Bogdan Opriţa, şef SMURD Bucureşti, vineri, la Antena 3 CNN.
Grigori Rasputin, misticul rus și consilier al familiei regale, a fost subiectul fascinației și al…
Mihai Voropchievici, numerolog, a dezvăluit în cadrul emisiunii Adevăruri Ascunse care sunt zodiile norocoase care…
Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, a dezvăluit, în cadrul emisiunii „Adevăruri Ascunse”, care este planta din care…
Medicul Tudor Ciuhodaru a prezentat zece recomandări de urmat pe care românii trebuie să le…
Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, a vorbit în cadrul emisiunii Adevăruri Ascunse despre tradițiile și superstițiile specifice…
În lumea complicată a relațiilor umane, întâlnim uneori oameni care nu ne doresc întotdeauna binele.…