Sari la conținut

Semnal de alarmă: A crescut cu 16% incidenţa cazurilor de TBC în România

Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei

Tuberculoza rămâne una dintre cele mai stigmatizante şi stigmatizate boli la nivel naţional. Rezultatele de până acum ale Programului Naţional de Prevenire, Supraveghere şi Control al Tuberculozei indică o creştere importantă a numărului persoanelor diagnosticate în 2022 faţă de anul anterior, cu aproape 16%.

Această creştere are drept cauze, spun specialiştii, lipsa resurselor medicale şi diagnosticarea întârziată.

Caravana mobilă de screening pentru depistarea precoce, diagnosticul şi tratamentul tuberculozei se va opri în luna aprilie în judeţul Mureş, unde va efectua consultaţii în nouă localităţi rurale. Luni, 3 aprilie, caravana va fi la Saschiz.

Programul derulat de Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti a debutat în 2019, iar pâna acum, prin micul laborator radiologic mobil, au trecut aproximativ 80.000 de români din 33 de judeţe.

„Am încercat să desfășurăm o activitate constantă, să ajungem la persoanele vulnerabile, care cu adevărat au nevoie de noi, adică grupurile vulnerabile care nu se deplasează la spital.

Mai mult decât atât, am încercat să înglobăm în munca noastră cât mai multă tehnologie. Softul pe bază de inteligență artificială îți spune că există o posibilitate de 50%, 60%, 70% ca acolo să existe tuberculoză. Această citire se face instant.

Pentru noi este un instrument de triaj extraodinar de valoros, pentru că putem să acționăm eficient la fața locului, în comunitate, ca persoana să nu fie pierdută și să putem vedea dacă acolo există tuberculoză, să existe diagnostic și trecere către tratament”, a declarat pentru RRA Dragoş Dendrino, managerul de proiect de screening tuberculoză România, potrivit rador.ro.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel