Sari la conținut

Sindicaliştii de la Sanitas au bătut palma cu Guvernul. Cu cât vor fi majorate salariile cadrelor medicale

bani
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Reprezentanţii Federaţiei sindicale Sanitas au anunţat că, în urma discuţiilor purtate cu oficialii guvernamentali, au convenit asupra creşterii salariilor de bază ale personalului medical cu 15% în două tranşe, pe lângă cei 5% acordaţi pentru întregul sistem bugetar începând cu 1 ianuarie 2024.

„Important este că vom primi acei 15%”

Precizările au fost făcute de preşedintele Sanitas, Leonard Bărăscu, şi prim-vicepreşedintele federaţiei, Iulian Pope.

„Am continuat discuţiile începute săptămâna trecută şi acum două săptămâni, ne-am mutat, între timp, la ministere, tot căutăm date în continuare. Nu avem astăzi nimic cert să vă spunem decât că discuţiile continuă.

Sunt multe date de aflat pe care încă nu le avem de la celelalte ministere, câţi oameni sunt, câte persoane vor trebui să primească. Nu avem nici sume totale de bani în care să zici să te încadrezi sau să creezi acel 20% cât ar fi la fiecare. Şi aşteptăm acele comisii pe care le-am înfiinţat, a fost, deja, una la Ministerul Sănătăţii.

Important este că vom primi acei 15% plus 5% care, deja, merg de la 1 ianuarie. Deci, salariile de bază vor creşte în următoarea perioadă cu cei 5% pe care i-au dat de la început, plus 15% pe care ni i-a promis Guvernul”, a declarat Bărăscu, citat de Agerpres.

Sursă foto: Sanitas

În opinia sa, referirea la „anvelopa salarială” este o „eroare”. „Anvelopa salarială e o greşeală de interpretare. Nu anvelopa salarială, care e uriaşă, nici nu ne-am referit la ea. Guvernul dă cei 5% pentru toată lumea la salariul de bază.

Vor primi colegii noştri banii din 15 februarie, luna asta. Apoi, încă 15% în două tranşe, pe care nu le-am stabilit ca procent şi care se vor aplica la toată lumea, inclusiv la asistenţa socială, foarte important”, a explicat Leonard Bărăscu.

Cum se vor aplica cele două tranşe de majorare a salariilor

Prim-vicepreşedintele Sanitas, Iulian Pope, a precizat, la rândul său, că în lunile martie şi iunie ar urma să se aplice cele două tranşe de majorare a salariilor. „Tranşele sunt bătute în cuie, martie şi iunie. E un lucru pe care l-am tranşat acum. Am spus că sunt două tranşe, nu neapărat egale.

Este important să vedem impactul. Nu avem toate datele la momentul acesta, sistemul sanitar e mare. Avem doar datele din subordonatele Ministerului Sănătăţii şi spitalele subordonate autorităţilor locale. Nu avem celelalte date, care însumează aproape 20.000 de oameni”, a explicat Pope, potrivit sursei citate.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel