Sari la conținut

Soluții pentru diminuarea durerilor de spate

Durerea este un sentiment de care toți fugim deși de cele mai multe ori nici nu facem nimic pentru a o preveni. Una dintre cele mai comune dureri, durerea de spate poate să fie atât de puternică încât o vreme abia poți merge la birou. Datele statistice arată că peste trei sferturi din populația globului suferă de dureri de spate acute, iar marea majoritatea a acestora devin în timp cronice. Dacă la bază nu este un diagnostic de hernie de disc și durerea de spate are ca principal vinovat postura greșită, atunci iată ce soluții ai pentru ameliorarea ei. 

Iată cum poți să combați durerea de spate cauzată de postura incorectă:

  • Mergi la sală. Fă cât mai multă mișcare în aer liber sau dacă îți place mergi la sala. Spotul nu numai că îți va da o stare de bine psihică, dar te va ajuta și să-ți întărești mușchii și articulațiile. În plus, mișcarea va contribui la obținerea unei mai bune circulații a sângelui și va facilita producția de substanțe care inhibă durerea de spate.
  • Apelează la ajutorul unui fizioterapeut. Acesta te va învăța cum să relaxezi coloana, musculatura și nervul sciatic. Tot acesta îți poate arăta și cum să-ți corectezi postura pentru a evita eventualele episoade de durere. De asemenea, specialistul îți poate arăta ce exerciții sunt de ajutor pentru întărirea musculaturii trunchiului care sprijină coloana.
  • Căldura poate calma stările de disconfort date de durere. Așa că seara, înainte de culcare, ia cu tine în pat o sticlă în care ai pus apă caldă. Aplică sticla pe locul dureros pentru câteva minute și vei observa cum ușor ușor musculatura își va reveni, relaxându-se.
  • Micșorează nivelul stresului din organism. Durerile de spate pot fi și semnul de alarma al unui nivel de stres ridicat în corp. De asemenea, durerile de spate sunt deseori asociate cu depresia sau cu anxietatea. De aceea, este indicat ca zilnic ca ai timp pentru tine, să te relaxezi și sa-ți faci o bucurie.
  • Slăbește. Fiecare kilogram acumulat va afecta coloana vertebrală.
  • Și masajul te poate ajuta să scapi de durerea de spate, fiindcă relaxează musculatură. În plus, te vei relaxa și la nivel mental.
  • Schimbă salteaua pe care dormi. Da, ai citit corect. Uneori, salteaua este principalul vinovat pentru durerile tale de spate. De folos îți pot fi cele ortopedice. De asemenea, de ajutor îți pot fi și unele obiceiuri de a dormi, de exemplu, pune o pernă între genunchi, seara când te culci. În felul acesta vei reduce tensiunea genunchilor dar și a coloanei vertebrale.

Atenție! Dacă durerea persistă mai multe zile trebuie să mergi la medic pentru un consult și un eventual diagnostic.

Rusen Anca

Sunt editor, jurnalist pe sănătate de 8 ani. De ce presă medicală? Fiindcă din cei 15 ani de presă, cel mai mult am iubit sănătatea. Să scriu despre tot ceea ce înseamnă sănătatea în viața unui individ cred că mă definește ca om. Și recunosc: regret că nu am făcut medicină! Practic, sănătatea este cel mai frumos dar pe care l-am primit și paradoxal, singurul pe care îl neglijăm. Fiindcă cel mai mult ne doare un diagnostic care îți ia răsuflarea și care îți pune sufletul la încercare. Boala te împovărează atât sufletește cât și fizic. Scriu fiindcă sănătatea trebuie prețuită și lipsa ei costă enorm. Cred cu tărie că primul pas spre sănătate este cunoașterea, informarea și educarea. Mai exact, ceea ce facem noi, jurnaliștii. Oferim cititorilor noștri accesul la informații corecte, atent documentate medical. În felul acesta, eu simt că pot contribui puțin la tot ceea ce înseamnă prevenția unor boli!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel