marți, martie 17, 2026
13.6 C
București

Ce boli poți face dacă nu dormi bine. Dr. Florin Mihălţan: ”Se poate ajunge și la cancer”

Somnul nu reprezintă doar o perioadă de pauză, de ieșire din ritmul alert al vieții, ci este o stare fiziologică normală, necesară recuperării forțelor pentru toate categoriile de vârstă.
Omiterea frecventă a etapelor optime de odihnă atrage după sine o funcționare fizică și comportamentală în parametrii anormali.
Problemele legate de somn constituie o epidemie globală care ameninţă sănătatea şi calitatea vieţii. 35% dintre oameni simt că nu dorm suficient, fiind afectaţi atât fizic şi psihic, însă rata celor care caută ajutor profesional este încă mică, în condiţiile în care cele mai multe tulburări de somn sunt prevenibile sau tratabile, potrivit prof. dr. Florin Mihălţan, Preşedintele Secţiunii de Somnologie a Societăţii Române de Pneumologie.
”Lipsa somnului sau o calitate proastă a somnului au un impact negativ pe termen scurt şi lung asupra sănătăţii pacienţilor şi se pot asocia inclusiv cu obezitate, diabet, slăbirea sistemului imunitar, unele cancere şi apariţia condiţiilor favorizante ale depresiei sau anxietăţii”, a adăugat Prof. Dr. Florin Mihălţan.

Adolescenții au nevoie de mai mult somn

Copiii au nevoie de somn pentru a crește și a fi sănătoși. Ajunși la vârsta vulnerabilă a adolescenței, caracterizată de multe provocări și schimbări fizice, ei au nevoie de 8-10 ore de somn pe noapte. Studiile arată că 7 din 10 elevi de liceu dorm mai puțin de 8 ore în nopțile din timpul săptămânii de școală. Adolescenții au nevoie de mai mult somn, iar acest lucru necesită atât o conștientizare, cât și un efort permanent de a echilibra fiziologia vârstei, programul școlar încărcat, avalanșa tehnologiei și presiunea socială.
Somnul este unica ocazie a creierului de a-și reîncărca bateriile, atât în cazul copiilor, cât și al adulților, este modalitatea prin care redevenim atenți și vigili, iar capacitatea de concentrare este maximală dupa o odihnă corespunzătoare. Dați somnului importanța pe care o merită!”, adaugă Dr. Irina Costache, Medic Pediatru și blogger.

Lipsa somnului, cauza accidentelor mortale

Potrivit studiilor de specialitate realizate la nivel național și internațional, majoritatea tulburărilor de somn pot fi prevenite sau sunt tratabile. La nivel global, printre afecțiunile frecvente se numără: sindromul de apnee în somn (cu prevalență de 4% la bărbaţi şi 2% la femei), insomniile (afectează 1-10% din populația generală, crescând până la 25% la vârstnici), sindromul picioarelor neliniștite și narcolepsie – adormirea bruscă în timpul zilei în perioada de veghe.
“Somnul neodihnitor şi oboseala sau somnolența din timpul zilei ascund de multe ori patologii ale somnului cu multiple implicaţii cardiovasculare, metabolice şi socio-economice. Un număr deloc neglijabil dintre accidentele mortale de pe autostrăzi, provocate de adormirea la volan, au fost asociate cu tulburări ale somnului. Persoanele care suferă de apnee în somn sunt de 6 ori mai expuse riscului de a fi implicate într-un accident de maşină”, a declarat Dr. Oana Deleanu, Preşedintele Secţiunii de Somnologie şi Ventilaţie Non-Invazivă.

Un somn odihnitor reprezintă unul dintre cei trei piloni ai sanătății de fier, alături de alimentația echilibrată și mișcarea fizică. Există trei elemente care fac un somn să fie bun:

  • durata, care ar trebui să fie suficientă pentru ca persoana să fie odihnită și alertă în ziua următoare;
  • continuitatea, adică perioada de somn trebuie să fie lină, fără fragmentări;
  • profunzimea, adică somnul să fie suficient de adânc pentru ca persoana să fie în formă maximă.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Studiu: Rezistența la insulină, factor de risc pentru 12 tipuri de cancer

Deși este strâns asociată cu obezitatea, rezistența la insulină...

Cel mai mare păcat în Postul Paștelui: ce nu ai voie să faci sub nicio formă

Postul Paștelui este considerat cel mai aspru și mai...

Băutura banală care poate declanșa psoriazisul la femei: doar două pe săptămână cresc riscul

Consumul de alcool, chiar și în cantități considerate moderate,...

Implant mamar: clinicile din București dezvăluie de ce preferința pentru mărime contează mai puțin

Înainte să alegi mărimea implantului, există o decizie mai...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Elixirul Mermerski. Rețeta naturală care întărește imunitatea și revitalizează organismul

Elixirul Mermerski, preparatul natural al profesorului bulgar Hristo Mermerski,...

Medicii avertizează că acest obicei poate crește riscul de boli de rinichi

Tot mai mulți oameni mănâncă târziu în noapte, fie...

Citește și