Sari la conținut

Spondiloza cervicală, afecțiunea dureroasă care se agravează iarna. Cum să ameliorezi durerile

Din cuprinsul articolului

Spondiloza cervicală nu este un diagnostic în sine, ci un termen generic folosit pentru a descrie orice fel de degenerare a coloanei vertebrale, spondiloza înseamnă durere și modificări degenerative ale coloanei vertebrale și afectează unul din trei români care resimt dureri de spate. 

Una din principalele cauze ale apariției spondilozei cervicale este uzura articulațiilor gâtului cauzate de îmbătrînire. Discurile spinale se deshidratează, încep să se micșoreze și uneori apar fisuri, pe măsură ce înaintăm în vârstă.

Temperaturile scăzute nu fac decât să agraveze durerile de spate provocate de spondiloza cervicală, cunoscută și sub numele de osteoartrită cervicală sau artrita gâtului. Asta înseamnă că spatele trebuie protejat foarte bine de aerul rece, prin haine corespunzătoare sau prin purtarea de dispozitive medicale.

Alți factori care agravează sau declanșează spondiloza cervicală includ:

  • ridicarea greutăților,
  • traume sau leziuni anterioare la nivelul gatului;
  • activitățile fizice și sportive,
  • activitati legate de munca ce pun mai multa tensiune pe gat;
  • slăbitul excesiv ori greutatea corporală prea mare,
  • constipația,
  • fumatul,
  • antecedente familiale de sponziloza cervicala;
  • răceala și gripa,
  • sedentarismul.

Spondiloza cervicală simptome

Printre cele mai frecvente simptome se numără:

  • crampe musculare,
  • durere în zona cervicală în timpul statului în picioare, strănutului sau înclinării gâtului,
  • furnicaturi sau durere la nivelul bratelor sau degetelor de la maini,
  • durere de cap.

Poate aparea, de asemenea: senzatia de gat rigid, dar si ameteli sau chiar vertij (senzatie iluzorie de miscare a corpului sau a mediului inconjurator).

Tratament

Terapia medicamentoasă. Tratamentul pentru ameliorarea durerilor spondilozei cervicale poate include anumite relaxante musculare, medicamente anti-convulsive si injectii cu steroizi.

Kinetoterapia. Exercitiile fizice efectuate in cadrul acestor sesiuni ajută la intinderea muschilor gatului si ai umerilor pentru a-i face mai puternici.

Terapia chirurgicala. Este cea mai rar intalnita metoda de terapie pentru tratarea spondilozei cervicale, aceasta impunandu-se doar in cazurile grave, cand celelalte metode de tratament nu sunt eficiente.

Terapia termică. Pentru a reduce rigiditatea și durerea, aplicați o sticlă cu apă fierbinte sau o fașă încălzită în zona afectată. De asemenea, o baie caldă poate ajuta, mai ales înainte de mișcare.

Nu utilizați terapia termică fără a vă consulta medicul dacă aveți:

  • Diabet
  • tromboză venoasă profundă (TVP)
  • boală vasculară
  • o rană deschisă
  • o afecțiune a pielii, cum ar fi dermatita.

Acupunctura. Acupunctura este o terapie complementară care implică introducerea acelor subțiri în puncte specifice ale pielii. Se crede că acest lucru activează hormonii de calmare a durerii.

O revizuire din 2019 a mai multor studii și rapoarte, a scos la iveală că acupunctura a fost, în general, o intervenție sigură și eficientă pentru a reduce durerea.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel