Sari la conținut

Stațiuni balneare ideale pentru tratarea reumatismului. O parte din ele primesc pensionarii cu biletele CNAS

Cele mai căutate stațiuni balneare din România
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Bilet de trimitere în stațiuni balneare

Din fericire, medicina şi natura au găsit remedii pentru diferite afecţiuni ale organismuui. Astfel, există în ziua de azi staţiuni balneare ai căror factori de cură sunt capabili să trateze reumatismul.

Turismul balnear este una dintre cele mai vechi forme de turism, valorificând proprietățile curative ale apelor minerale încă din antichitate. Casa de Pensii a deschis sesiunea de depunere a cererilor pentru acordarea biletelor de tratament pentru stațiunile balneare.

Lista stațiunilor pentru care pensionarii din România primesc bilete de tratament cuprinde stațiunile: Amara, Bala, Bizușa, Buziaș, Covasna, Geoagiu și Lacul Sărat. De asemenea, incluse sunt și stațiunile Moneasa, Nicolina, Olănești, Pucioasa, Monteoru și 1 Mai.

Pentru acest an, în unitățile de tratament balnear aflate în proprietatea Casei Naționale de Pensii Publice vor fi asigurate 60.420 de bilete de tratament. Suma alocată acestor tipuri de facilități ajunge în 2024 la 400.000 mii lei.

Ce este reumatismul?

Bolile reumatice, sau reumatismul, afecteaza articulatiile, tendoanele, ligamentele, oasele si muschii. Printre acestea se numara multe tipuri de artrita, termen folosit pentru tulburarile care afecteaza articulatiile.

Uneori, bolile reumatice mai sunt denumite si boli musculo-scheletice. Cele mai frecvente simptome de reumatism sunt:

  • durerile articulare
  • pierderea miscarii la nivelul unei articulatii
  • inflamatia – umflare, roseata si caldura la nivelul unei articulatii sau a zonei afectate

Simptome de reumatism

Bolile reumatice au simptome diferite. Cu toate acestea, cele mai multe dintre ele au simptome comune, cum ar fi:

  • durerile articulare
  • umflarea unei articulatii sau a mai multor articulatii
  • rigiditatea articulara care dureaza cel putin o ora dimineata devreme
  • durerea cronica sau sensibilitatea la nivelul unei articulatii sau al mai multor articulatii
  • caldura sau inrosirea unei zone articulare
  • miscarea limitata la nivelul unei articulatii sau al mai multor articulatii
  • oboseala

In plus, unele boli reumatice se caracterizeaza prin simptome specifice. De exemplu, cele mai multe persoane care sufera de lupus dezvolta si o anumita forma de eruptie cutanata insotita de dureri articulare, inflamatie si oboseala.

Stațiuni balneare unde se poate trata reumatismul și primesc bilete de tratament

Stațiunea Olănești

Afecțiuni ce pot fi tratate la Băile Olănești
Sursă foto: Centru Spa Băile Olănești

Staţiunea Olăneşti este locul unde oamenii cu reumatism vin să se trateze atât cu ape minerale cât şi cu kinetoterapie, fizioterapie, aeroterapie sau hidroterapie.

Staţiunea este recomandată persoanelor sănătoase, pentru ameliorarea stării generale a organismului şi persoanelor ce suferă de anumite afecţiuni.

Pentru cura internă se folosesc apele hopotone şi izotone de câte 6 ori pe zi, iar cura externă se realizează cu ajutorul personalui specializat.

Lacul Amara şi Lacul Sărat

Lacul Amara şi Lacul Sărat reprezintă, de asemenea, oaze balneoclimaterice recomandate pentru tratarea reumatismului.

În aceast loc, există ape cu un conţinut mare de sulfat de magneziu şi clorură de sodiu.

Tot din aceste ape se extrage şi nămol sapropelic, supranumit şi aurul negru, notează Stațiuni Balneare. Acest tip de nămol tratează bolile reumatologice inflamatorii şi degenerative și sechelele posttraumatice.

Alte stațiuni balneare recunoscute pentru tratarea reumatismului

vindecare namol
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Staţiunile Eforie Nord şi Saturn: împachetări cu nămol de Techirghiol

Substanţe curative asemănătoare pot fi găsite şi în staţiunile Eforie Nord şi Saturn, unde se practică împachetările cu nămol de Techirghiol. Aceste ape reprezintă şi mediul natural al crustaceului.

Artemia salina, care împreună cu algele Cladophora cristalină produc material primă pentru producerea nămolului sapropelic cu minerale active care îi conferă proprietăţi terapeutice deosebite, mai ales în tratamentul afecţiunilor reumatismale.

Băile Herculane

Baile Herculane
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

În staţiunea Băile Herculane, artroza a fost analizată de numeroşi cercetători din domeniu. Rezultatele unui studiu realizat în staţiune pe un număr mare de bolnavi reumatici a arătat efectul miraculos mai ales în formele hiporeactive de boală, neuromialgiile fără complicaţii.

Băile Govora

baile govora
Sursă foto: Facebook Baile Govora

În altă staţiune, la Băile Govora s-au realizat de asemenea studii ce au arătat efectul pozitiv al apei sulfurate împotriva reumatismului. În plus, şi în alte staţiuni unde se practică tratamentul balnear cu ape sulfuroase termale s-a atestat eficiența acestuia în bolile sistemului locomotor.

Călimănești

Stațiunea Călimănești-Căciulata
Sursă foto: Complex Turistic Casa Românească, Călimănești Căciulata

O altă staţiune ale cărei ape fac minuni asupra bolilor reumatice estea staţiunea Călimăneşti.

Amplasată pemalul râului Olt, la poalele Meridionalilor, staţiunea Călimăneşti-Căciulata este considerată o cea mai frumoasă şi mai spectaculoasă staţiune de pe valea Oltului.

Istoria spune că proprietăţile vindecătoare ale apelor au fost folosite de populaţia dacică şi de romani la termele Arutela încă de pe vremea împăratului Hadrian (117 – 138 d.Hr.).

Staţiunea cunoscută de peste 2000 de ani are capacitatea de a reface echilibrul organismului prin apele termominerale şi minerale.

Vatra Dornei

Perla Bucovinei: Vatra Dornei
Sursă foto: Cis Tour

Staţiunea este cunoscută pentru tratarea afecţiunilor cardiovasculare, afecţiunilor reumatismale degenerative, afecţiunilor neurologice periferice.

Persoanele care ajung aici fac în special recuperări după infarct sau operaţii pe muşchi, oase ori articulaţii.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel