Sari la conținut

Statul pe scaun prostește! Un studiu a arătat ce se întâmplă cu creierul celor sedentari

Statul pe scaun, la birou, sau pe canapea, la televizor, toată ziua, prostește! Asta e concluzia unui studiu recent realizat la Universitatea din California. 

Mai multe cercetări au arătat, deja, că sedentarii au un risc mai mare de boli de inimă, diabet și chiar câteva forme de cancer, acum oamenii de știință au descoperit că statul mult așezați micșorează și creierul într-o zonă responsabilă cu memoria. Mai exact, au mai puțină materie cenușie în zona lobului temporal medial ceea ce crește riscul de Alzheimer. ”Micșorarea lobului temporal medial poate fi un prim semn al declinului cognitiv și al demenței, în cazul persoanelor de vârstă mijlocie și al vârstnicilor. Reducerea timpului pe care îl petrecem așezați poate fi o bună metodă de îmbunătățire a sănătății creierului și de prevenire a maladiei Alzhiemer,” a explicat, pentru Daily Mail, dr. Prabha Siddarth, unul dintre autorii studiului.

Studiul a fost publicat în revista medicală Plos One.

,,Sedentarismul provoacă o moarte lentă dar sigură”

O neglijență plătita scump printr-un spectru larg de boli începând cu cancerul de colon, de sân, diabetul, afectiunile cardiace, hemoroizii, obezitatea și chiar moartea prematură. ,,Sedentarismul nu provoacă o moarte pe loc, ci una lentă dar sigură, prin uzura vaselor inimii”, vine verdictul medicului de familie Călin Ciubotaru.

Teoria acestuia este confirmată și de specialiștii internaționali. Un studiu realizat în 2010 de către Societatea Americană de Cancer și publicat În Jurnalul american de Epidemiologie a demonstrat că statul pe scaun ucide. „Sunt mai mulți factori care ne-au dus la acest rezultat”, declara la acea vreme doctorul Alpa Patel, coordonarorul studiului. Acesta și echipa lui au urmărit timp de 13 ani evoluția medicală a peste o sută de mii de pacienți, care nu avuseseră în familie cazuri de cancer, atacuri de cord sau boli de plămâni. Concluzia a fost că persoanele care au stat în șezut mai mult de șase ore pe zi au înregistrat un risc de mortalitate cu 37% mai mare, decât cei care au stat doar trei ore pe zi. Iar bolile cardiovasculare au fost printre primele cauze de deces.

 Pacienții sedentari s-au dovedit chiar mai vulnerabili în fața morții. Atât bărbații, cât și femeile care au stat mult pe scaun, dar nici nu au făcut alte activități fizice precum o banală plimbare, și-au scurtat durata de viață cu 94%, respectiv 48%.
Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel