Sari la conținut

Sucul de cartofi, cel mai bun remediu pentru bolile de stomac. Băutura vindecătoare pentru aciditate

Gastrita este una dintre cele mai frecvente afecţiuni gastrointestinale, care poate fi tratată la indicaţia medicului specialist cu medicamente sau se poate recurge la remedii populare.

O legumă foarte folosită de români este recomandată în tratamentul adiacent al hiperacidităţii gastrice, fiind considerată un balsam gastroduodenal.  Deoarece cartoful se numără printre alimentele alcaline, sucul de cartofi cruzi combate acidul excesiv de la nivelul sistemului digestiv, având proprietatea de a cicatriza mucoasa gastrică. Acesta conţine o moleculă antibacteriană unică, care poate trata ulcerul şi distruge bacteriile rele din stomac.

Cartoful poate fi consumat fiert, dar în special sub formă de suc. De altfel, s-a constatat că sucul de cartofi opreşte procesele inflamatorii din tractul digestiv, calmând arsurile la stomac, datorită efectului său emolient. Acest tip de suc poate inhiba şi dezvoltarea bacteriei Helicobacter Pylori.

Medicii atrag atenţa că există o serie de reguli la care trebuie să respectați în timpul tratamentului oricărei forme de gastrită cu suc de cartofi. De pildă, lăsați băutura să stea cel puțin un sfert de oră înainte de a-l bea.

În cazul gastritei hiperacide, sucul de cartofi trebuie băut o dată pe zi, cu o jumătate de oră înainte de mese timp de o săptămână. După aceasta, urmează o pauză pentru o perioadă similară și o repetare a cursului de tratament.

Mod de preparare

Selectaţi cartofii, de dimensiuni medii, nedeterioraţi. Asigurati-vă că că în coaja lor nu se află reziduuri de pesticide. Totodată, cartofii nu trebuie să fie încolţiţi, verzi, pătaţi sau deshidrataţi.

Aceştia se cojesc și se clătesc bine de impurităţi, ulterior se pun într-un storcător de fructe şi se lasă să decanteze timp de maxim 10 minute. În acest fel amidonul se va depune pe fundul vasului şi nu mai râmane decât să fie scurs cu grijă lichidul mai limpede.

Pentru a fi servit, sucul de cartofi trebuie preparat proaspăt, deoarece se ştie că feliile de cartofi care sunt lăsate să stea o perioada de timp mai mare de 30 de minute, se închid la culoare.

Persoanele care nu tolerează gustul cartofului crud pot adăuga un pic de lapte sau o cană de apă.

Există două scheme comune pentru consumul de suc de cartofi pentru gastrită cu aciditate ridicată.

  • Schema 1. Începeți să luați medicamentul cu o lingură de trei ori pe zi înainte de masă, crescând treptat cantitatea. Când volumul băuturii consumate ajunge la 50 – 70 ml simultan, trebuie făcută o pauză de 10 – 12 zile, iar apoi terapia trebuie repetată.
  • Schema 2. Luați 50 g suc de cartofi de câteva ori pe zi înainte de mese timp de 2 săptămâni. Apoi opriți tratamentul timp de 14 zile și repetați cursul de două ori mai mult.

Contraindicații privind utilizarea sucului de cartofi

  • stadiile severe ale diabetului;
  • fermentație intestinală;
  • obezitate;
  • ulcer peptic al stomacului sau intestinelor în stadiul acut;
  • aciditate scazută.
Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel