Sari la conținut

Testarea gratuită încetează de la 1 aprilie, deși este o măsură esențială pentru gestionarea pandemiei

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Testarea este, în continuare, o măsură esențială pentru gestionarea pandemiei și limitarea răspândirii virusului. Alături de vaccinare, testarea a avut un rol important în protejarea populației de persoanele infectate.

Testele pentru depistarea COVID au avut mai multe beneficii. Acestea au facilitat călătoriile și participarea la evenimente în timp ce restricțiile erau active.

De asemenea, acestea au oferit siguranță oamenilor și au depistat multe cazuri de COVID înainte ca persoanele infectate să transmită mai departe virusul.

Testarea gratuită a făcut parte din strategia de combatere a virusului SARS-CoV-2 în multe țări.

Cu toate acestea, odată cu eliminarea restricțiilor, se pare, testarea gratuită va înceta.

Testarea gratuită va înceta

Prima țară care ia astfel de măsură este Anglia.

În privința pandemiei Covid, în Anglia, testarea gratuită încetează de la 1 aprilie. Marea Britanie rămâne una dintre țările cu cele mai multe victime ale pandemiei, iar testarea a fost unul dintre mecanismele principale în managementul crizei, comunică RRA.

Testarea împotriva Covid a fost mereu gratuită în Regatul Unit, pe toată perioada pandemiei. Teste rapide sunt distribuite cu ajutorul farmaciilor, școlilor sau se pot comanda online. Persoanele cu rezultate pozitive la testele rapide sunt invitate, apoi, să facă un test de laborator, în centre speciale. Și testele de laborator au fost mereu gratuite.

De săptămâna viitoare, guvernul din Anglia nu mai furnizează teste gratuite

Principalul motiv este legat de costurile uriașe pentru bugetul public, de ordinul miliardelor de lire. Scoția va elimina, și ea, testarea gratuită, însă doar la sfârșitul lunii aprilie, iar în Țara Galilor și în Irlanda de Nord, testarea gratuită va înceta la sfârșitul lunii iunie.

Eliminarea testării gratuite intervine, însă, într-un moment când în întreg Regatul Unit are loc o nouă explozie a infectăriilor. În săptămâna care se încheie s-au înregistrat cu un milion de infectări mai mult față de săptămâna trecută.

În acest moment, 4,3 milioane de britanici au Covid din cauza unei variante a Omicron cunoscută ca BA.2, mai contagioasă. Rata ridicată a vaccinării – peste 90% dintre adulți sunt imunizați – face ca numărul spitalizărilor să rămână sub control. În acest moment, puțin peste 300 de persoane se află în Terapie Intensivă din cauza coronavirusului.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel