Testul brânzei. Cum o deosebești brânza adevărată de cea contrafăcută cu margarină și clorură de calciu

Brânză contrafăcută. În România se fabrică zeci de brânzeturi, din cele peste 600 de tipuri de brânză din toată lumea. Telemea, caș, cașcaval, brânză proaspătă, cremă de brânză și multe alte specialități care au toate același ingredient comun: laptele. Pe lângă acesta, culturile lactice și cheagul natural joacă rolul principal în fermentație și fac brânza bună.

Brânza falsă este făcută din cu totul alte ingrediente care nu au nicio legătură cu laptele. Se folosesc în principal uleiuri hidrogenate, prafuri cu aromă de lapte, amidon și cine știe ce alte substanțe chimice care ajută la închegarea acestor ingrediente.

Iată principalele criterii după care poți deosebi brânza bună de cea falsă

Eticheta, informația de bază

Producătorii corecți vor trece întotdeauna ingredientele de bază pe etichetă și aditivii folosiți. De asemenea, trebuie trecut și procentul de grăsime precum și perioada de valabilitate. Bineînțeles, și etichetele pot fi falsificate. Iar în magazinele de la piață de obicei brânza se vinde la kilogram și nu ai acces la etichetă. În cazul acesta te ajută următoarele criterii.

Culoare neobișnuit de albă

Pe măsură ce fermentează, laptele capătă o ușoară tentă gălbuie de la grăsimea lui naturală și de la culturile lactice folosite. O brânză imaculat de albă ar trebui să te avertizeze că este făcută din uleiuri, prafuri și coloranți. Ferește-te să o cumperi!

Textura prea fină și compactă

Brânza falsă, obținută din grăsimi vegetale este mai fină și compactă, fără găurele. Brânza bună, din ingrediente naturale, are mici găurele și imperfecțiuni. O brânză prea netedă este cu siguranță falsificată, de obicei cu clorură de calciu.

Concentrația de apă

Sigur că brânza stă în saramură. Dar, când cumperi o cantitate mică, acasă o pui pe o farfurie. Dacă începe imediat să lase prea multă apă, aproape incoloră, este clar o brânză falsă. Branza bună, fie că este proaspătă sau maturată, nu lasă decât foarte puțină zeamă în farfurie sau aproape deloc.

Brânza bună nu se înmoaie

Dacă o pui la desărat, brânza falsă începe să se înmoaie și își pierde forma. Se dizolvă în apă și nu mai are niciun gust bun. Brânza de calitate nu se înmoaie decât foarte puțin când este pusă în apă. Ea pierde sarea, aflată în straturile superioare, dar grăsimea naturală din lapte nu se dizolvă.

Testul brânzei

Taie o bucată de mărimea unei cutii de chibrituri, apoi pune-o în congelator. A doua zi, aceasta nu ar trebui să fi devenit sfărâmicioasă, pentru a fi naturală.

Dacă nu vrei să aștepți până a doua zi, pune aceeași bucată în apă fiartă, aceasta nu trebuie să se topească mai mult de 40% la fierbere. În caz contrar, conține margarină în proporție de 80%.

Atunci când cumperi, ia o bucățică de brânză între degete și încearcă să o întânzi. Dacă se întinde asemeni untului, atunci este naturală, preparată din lapte de calitate.

Evitati produsele ieftine. Acelea nu sunt brânză. Un kilogram de brânză se obţine normal din 6-7 litri de lapte, în funcţie de calitatea acestuia, iar un litru de lapte nu coboară sub 2 lei. Făcând un calcul simplu, este evident că un kilogram de brânză nu poate costa 8 lei.

 

Recent Posts

Soluția miraculoasă pentru a scăpa de păduchii din plantele de apartament

Păduchii din plantele de apartament. Îngrijirea plantelor nu ține doar de cantitatea de apă sau…

6 minute ago

Oamenii sunt șocați când află că o parte a corpului e întotdeauna eliminată în timpul autopsiei

Autopsia este o examinare post-mortem care ajută la determinarea cauzei decesului sau la identificarea unei…

26 de minute ago

Ce trebuie să facă femeile de 40 – 50 de ani pentru o viață mai sănătoasă. Încă mai au timp

Ce trebuie să facă femeile de 40 - 50 de ani pentru o viață mai…

36 de minute ago

Cât costă să mergi în stațiunea numită „Litoralul Ardealului”

Așa cum se întâmplă în fiecare an, încheierea lunii mai marchează deschiderea Lacurilor de la…

46 de minute ago

Nou proiect de lege: reducerea vârstei de pensionare

Reducerea vârstei de pensionare. Autoritățile sunt în proces de elaborare a unei inițiative menite să…

o oră ago

Dislexia: Cauze, simptome, diagnostic și tratament

Dislexia este o tulburare de neurodezvoltare care afectează abilitatea de a citi. Aceasta se manifestă…

o oră ago

Citeste si: