sâmbătă, septembrie 25, 2021

Durerea este modul organismului nostru de a ne semnala o problemă existentă în organism. Aceasta poate fi cauzată de factori inofensivi, când durerea se ameliorează de la sine. Cu toate acestea, anumite tipuri de durere pot ascunde afecțiuni mult mai grave.

Anumte tipuri de durere, mai puțin obișnuite, persistente, pot semnala afecțiuni grave în organism. Orice disconfort resimțit la nivelul corpului indică un dezechilibru. Totuși, dacă simptomele nu se amelioreză într-o perioadă scurtă de timp, sau după un tratament potrivit, este recomandat să aprofundezi cauzele durerii.

Tipuri de dureri care pot ascunde anumite afecțiuni grave

Durerea lombară

Aceasta poate fi provocată de o poziție incorectă și de stilul de viață sedentar. Dacă observi, însă, că această durere persistă și după ce ai încercat să corectezi cei doi factori menționați este recomandat să faci un control amănunțit. Acest tip de durere poate semnala o problemă la rinichi, precum pietrele la rinichi sau infecții ale rinichilor, comunică DC Medical.

Dureri abdominale

Acestea pot fi provocate de ingerarea unor alimente grele. În anumite cazuri, rinichii, plămânii și uterul pot emite dureri sub forma unei dureri de stomac. Durerile ascuțite pot fi atribuite apendicitei, în timp ce alte dureri pot indica probleme ale vezicii biliare.

Dureri de picioare

Este normal să resimți durere, uneori, în această zonă, mai ales dacă ai un program încărcat și plin de activități. În alte situații, durerea poate indica problemă în venele și arterele din această zonă. Sângele se poate coagula, ducând la o afecțiune cunoscută sub numele de tromboză venoasă profundă.

Durere în piept

Durerea toracică poate fi un simptom al unor afecțiuni mai grave. Acest tip de durere poate semnala o problemă cu inima. De aceea, este indicat să faci un control medical amănunțit. Durerea în piept, însoțită de o durere ascuțită în gât, maxilar, umeri sau brațe, poate indica un infarct.

Durere la nivelul întregului corp

Anumite boli pot crește sensibilitatea organismului la durere, fiind mult mai susceptibil la această manifestare. De asemenea, anumite tulburări de ordin psihologic, precum depresia, pot cauza dureri inexplicabile.

Ultimele stiri