Sari la conținut

Top trei condimente care topesc grăsimea de pe burtă

Top 3 condimente: Cea mai simplă metodă prin care îți poți accelera metabolismul să ardă mai multe calorii este să îți bei cafeaua cu un praf de scorțișoară și să îți condimentezi mâncarea cu piper sau ardei iute.

Persoanele care includ și ardeiul iute în dieta zilnică au un apetit mai scăzut și un metabolism mai alert, care arde mai repede caloriile, este concluzia unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Purde din statul american Indiana.

Substanța care aduce aceste beneficii este capsaicina, cea care dă și „iuțeala” ardeiului.  Efectul de topire a grăsimii este cu atât mai puternic în cazul persoanelor care nu consumă regulat ardei iute.

În cadrul studiului 25 de voluntari au fost monitorizați șase săptămâni, timp în care și-au condimentat mâncarea cu ardei iute

Pe parcursul studiului, s-a constatat că ardeiul a diminuat senzaţia de foame, iar voluntarii au poftit din ce în ce mai puțin alimentele grase, sărate sau dulci. În plus, în decursul celor şase săptămâni subiecţii au reuşit să slăbească între 5 şi 10 kilograme, deşi nu și-au schimbat obiceiurile alimentare.
Piperul negru este un alt ajutor de nădejde în curele de slăbire. Acesta conține o substanță cunoscută sub numele de piperină, care previne dezvoltarea celulelor adipoase. Piperina este cea care dă gustul picant. Așa că, dacă vrei să scapi de burtă, presară piper negru pe ouă, în salate, sau în supe.

Chiar s-a demonstrate că adăugarea piperului negru în mâncare este o măsură anti-obezitate.

O altă metodă prin care poți scăpa de kilogramele în plus este să adaugi puțină scorțișoară în cafea sau să încerci dieta cu miere și scorțișoară.

Cercetările arată că scorțișoara ajută la controlarea nivelului de zahăr din sânge, permițând astfel pierderea în greutate.

Dieta cu miere și scorțișoară are avantajul că eţi pierde aproximativ două kilograme săptămânal, în special, din zona abdomenului, fără să vă modificaţi regimul alimentar.

Primul pas constă în amestecarea unei linguriţe cu miere şi o jumătate de linguriţă cu scorţişoară pulbere, proaspătă, într-un recipient, după care se pune aproximativ o cană cu apă peste cele două ingrediente. Apoi, amestecul se fierbe, iar după ce dă în clocot luaţi vasul de pe foc şi acoperiţi-l. Când lichidul se răceşte, separaţi conţinutul în două părţi egale. Îl puteţi îndulci cu miere înainte de a-l servi. Consumaţi prima parte din acest amestec dimineaţa, pe stomacul gol, iar a doua parte seara, înainte de culcare.

Cura poate fi ţinută două săptămâni, dar dacă vreţi să slăbiţi mai mult o puteţi relua după o lună.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel