Andreea Ciulac
Dacă la nivel global, cei mai mulți oameni sunt inspăimântați de gândul că ar putea rămâne fără slujbă, românii sunt ”paralizați„ de frica de înălțime sau au dorința necontrolată de a aduna lucruri de care nu au nevoie, strâns legată de lipsurile din comunism.
Asta în aceeași încăpere cu un păianjen, a vorbi în public și chiar a merge cu liftul reprezintă pentru unii oameni cel mai negru coșmar. Catalogate în limbajul de specialitate drept fobii, aceste frici inexplicabile afectează la nivel mondial în jur de 13% din adulți, însă numărul real al cazurilor rămase nediagnosticate ar putea fi chiar de patru ori mai mare. Deși temerile, care apar de regulă în copilărie sau adolescență, variază de la om la om, simptomele sunt aceleași: palpitații, transpirații, tremurături, amețeala și greață.
Printre cei mai „fricoși” pacienți se numără femeile, care se declară înspăimântate de animale sau insecte, de fenomene naturale precum tunete, fulgere sau cutremure.
Ce temeri noi a adus criza
Criza din ultimii ani a dat naștere unor tipuri de de spaime nemaiîntâlnite: fobiile sociale cum ar fi teama de a nu pierde locul de muncă sau teama pentru viitorul propriu sau cel al copiilor.
„Fobia socială este o stare de tensiune pe care o resimte o persoană atunci când este pusă în anumite situații sociale. Cei afectați se așteaptă ca ceva să meargă teribil de prost, așa că preferă să evite invitațiile celorlalți de a ieși în oraș, amână întâlniri sau refuză să vorbească în public”, explică psihoterapeutul Monica Burcea, fondatoarea Centrului de Terapie prin Râs din București.
Bazându-se pe experiența sa cu pacienții, psihoterapeutul Monica Burcea a alcătuit un top al fobiilor românilor:
1. Claustrofobia sau teama anormală de a fi în spații închise le declanșează celor afectați un atac de anxietate extremă indiferent că urcă cu liftul sau trec printr-un tunel. „Este o fobie cu rădăcini în copilărie. Cel puțin în România anilor ’80’-’90, mulți copii erau închiși cu cheia într-o cameră sau în casă pentru a fi feriți de pericole. În cazul adulților, este vorba despre blocarea în lift sau metrou”, explică specialistul.
2. O altă categorie de români suferă de acrofobie, o frică intensă de înălțimi, care-i paralizează, la propriu, timp de câteva minute.
3. Deși clima de la noi nu le permite să se extindă, scorpionii și păianjenii reprezintă o sursă constantă de teamă pentru cei suferinzi de arachnofobie. „Frica de păianjeni afectează în principal femeile (50%), dar nu-i iartă nici pe bărbați (10%). Cei mai mulți apelează la ajutor specializat doar în cazurile în care fobia le deteriorează viața de zi cu zi: nu pot intra într-o cameră până nu a fost inspectată de cineva înainte”, mai arată psihoterapeutul Monica Burcea.
4. Disposofobia, adunatul compulsiv de obiecte doar de dragul de a le avea, poate fi explicația pentru care românii se calcă în picioare de fiecare dată când se deschide un nou supermarket. În cazurile extreme, bolnavii ajung să fie „îngropați” sub mormanul de lucruri adunate, pentru că tânjesc după sentimentul de securitate. „Este mai des întâlnită în rândul persoanelor de vârsta a II-a și a III-a care provin dintr-un mediu modest. Comunismul, spre exemplu, a lăsat urme adânci asupra modului în care generațiile tinere s-au raportat la siguranța oferită de «a avea».
Dacă la nivel global, cei mai mulți oameni sunt înspăimântați de gândul că ar putea rămâne fără slujbă, românii sunt „paralizați“ de frica de înălțime sau au dorința necontrolată de a aduna lucruri de care nu au nevoie, strâns legată de lipsurile din comunism
5. Și obiceiul românilor de a merge la doctor din an în paște vine tot dintr-o teamă. Aichimofobia, frica de ace, obiecte tăioase sau ascuțite, este caracteristică deopotrivă copiilor, și adulților. „Și această fobie are origini în copilărie. Amenințări precum «dacă nu ești cuminte îți face doctorul injecție» au o puternică încărcătură emoțională pentru copii, care vor crește asociind pericolul sau pedeapsa cu acele”, lămurește psihoterapeutul Monica Burcea.
Recuperarea, explică specialistul, presupune desensibilizarea treptată față de sursa fricii, prin confruntarea directă.
