Categories: Stil de viaţă

Tradiții și superstiții de Moșii de Toamnă. Ce e bine să dai astăzi de pomană?

Pe 30 octombrie 2021 are loc pomenirea celor adormiți, cunoscută sub numele de Moșii de toamnă. Este o zi mult așteptată de către credincioșii ortodocși care fac pomeni pentru rudele decedate și se roagă pentru sufletul acestora. În bisericile din toată țara, preoții fac slujbe de pomenire pentru cei adormiți – Parastasul, după Sfânta Liturghie.

Sâmbătă e ziua în care Mântuitorul a stat în mormânt cu trupul, iar cu sufletul S-a pogorât la iad, că să elibereze din el pe toți drepții adormiți. Biserica face pomenirea celor adormiți sâmbătă și pentru că această zi premerge duminicii – ziua Învierii – numită și cea dintâi zi a noii creații sau a opta zi, ziua veșniciei, notează crestinortodox.ro.

Tradiții și superstiții de Moșii de Toamnă

Tradiţia spune că astăzi e bine să fim împăcaţi cu toţi oamenii, să fim îmbrăcaţi curat.

În ziua Moșilor de toamnă se savârseste Sfânta Liturghie. La Proscomidie, preotul scoate din prescură bucățele mici pentru morți și le așază sub Sfântul Agneț, rostind numele morților de pe pomelnicele ce i-au fost aduse.

Ca și în ceilalți ani, tradiția spune că în această zi, se aprind lumânări la mormintele rudelor trecute în neființă, pentru a încălzi sufletele celor decedați.

Tradiţia mai spune că astăzi e bine să fim împăcaţi cu toţi oamenii, să fim îmbrăcaţi curat.

Pe vremuri, se obișnuia pe la sate să se organizeze hore, iar la oraș, bâlciuri și baluri. De asemenea, se dă de pomană un preparat caracteristic zonei – grâu fiert cu brânză şi unt. În plus, în pachete se pune şi friptură de porc.

Atunci când sunt Moșii de Toamnă, credincioșii merg la biserică, rostesc rugăciunii pentru cei care nu se mai află printre noi, le amintesc numele la Sfânta Liturghie și fac fapte de milostenie, împărțind sărmanilor colivă, vin, colaci, pachete cu mâncare, lumânări, haine și alte diverse obiecte.

În zilele de pomenire, în timpul ritualului, tămâia trebuie să ardă din belșug, iar preotul să tămâieze ofrandele și mormintele celor pomeniți. Tămâia aprinsă reprezintă, de asemenea, încrederea în viața veșnică.

Ce se împarte de Moșii de toamnă?

Tradiția spune că la biserică este indicat să aduci o sticlă mică de vin, colivă și bucate pregătite înainte, pentru a putea fi împărțite.

Pentru pomenirea morților se mai pot duce, în funcţie de posibilităţi, pachete cu plăcinte, brânzeturi, piftie, carne, sarmale, mere şi alte fructe.

Pachetele trebuie pregătite înainte de acasă și împărțite după terminarea slujbei, împreună cu o lumânare. În fiecare pachet trebuie adăugat și câte un colac, dar și un prosop.

Odată cu pomelnicul, preotului i se va da și un prosop, tămâie și cărbuni.

În Muntenia încă se mai păstrează obiceiul ca, lângă colivă, la pomeni să se pună și un bănuţ care să fie dat celui mai sărac om din sat, pentru a aduce spor atât celui ce a dat, cât și celui care a primit.

De Moșii de Toamnă, finii se duc la nași cu colăcei; acest obicei anticipează darul colacilor mari, pe care finii îi vor duce nașilor de Crăciun.

Ce nu este bine să faci în Sâmbătă Morților?

În sâmbăta morților nu se dă cu mătura ca să nu se ridice praful în ochii celor adormiți pe vecie. De asemenea, în această zi nu este bine să se spele și nici să se arunce gunoiul, pentru că se spune că apa murdară și gunoiul ajung în mâncarea răposaților.

Nu în ultimul rând, tradiția mai spune că nu este bine să faci prea multe vizite, ci să-ți îndrepți gândul către cei care nu mai sunt printre noi.

Astăzi nu se trece printr-o răscruce de drumuri, izolată, pentru că se consideră că pe acolo trec duhuri necurate.

 

 

Recent Posts

ANM, prognoză meteo pentru perioada 29 aprilie – 12 mai 2024: Vremea se răcește din nou

ANM, prognoză meteo pentru perioada 29 aprilie - 12 mai 2024: Vremea se răcește din…

22 de minute ago

Boala somnului

Boala somnului. Narcolepsia sau Sindromul Gelineau este boală rară. Denumită și boala somnului, tulburarea cronică…

53 de minute ago

O problemă a unghiilor, semn mai puțin cunoscut al cancerului

O problemă a unghiilor, semn mai puțin cunoscut al cancerului! Anumite modificări ale unghiilor pot…

o oră ago

Doctorii români se reunesc. Care este scopul evenimentului

Chirurgii esteticieni se reunesc anul acesta la un Congres Național pentru valorizarea chirurgiei estetice românești,…

2 ore ago

Atenție! Medic: Cu prea multă sare, rinichii nu se pot regla

Nivelul de sodiu din organism pot suferi de hipertensiune arterială, probleme renale și chiar insuficiență…

2 ore ago

Medicul neurochirurg Leon Dănăilă dezvăluie 7 SECRETE pentru menținerea unui creier sănătos

Medicul neurochirurg Leon Dănăilă:  7 SECRETE pentru menținerea unui creier sănătos! Cunoscutul neurochirurg dezvăluie cele șapte…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Boala somnului