Sari la conținut

Trei doctorițe de la Oradea riscă să fie concediate după ce s-a bătut pe un medic

medici
Sursă foto: jennycepeda/Pixabay

Din cuprinsul articolului

Trei doctorițe rezidente de la Spitalul Județean din Oradea s-au bătut pe un medic. Totul a pornit cu niște mesaje transmise pe un grup comun de WhatsApp. S-au lovit și s-au păruit în fața colegilor, au povestit martorii. A intervenit șeful de secție unde lucrează cele trei rezidente, care a reușit cu greu, să le despartă pe bătăușe. Incidentul a fost confirmat atât de el cât și de managerul Spitalului Județean Oradea. 

Incidentul pe cât de rar, pe atât de jenant a avut loc la una dintre cele două secţii de Infecţioase ale Spitalului Judeţean din Oradea, relatează Bihoreanul.

„Au început, de faţă cu colegii, să strige una la alta şi apoi să se lovească”, a descris scena un martor, potrivit aceleiași surse.

Trei tinere doctoriţe, rezidente în cadrul secţiei Infecţioase II, conduse de dr. Andrei Csep, s-au luat la ceartă și au devenit agresive. Sămânţa de scandal a fost un mesaj transmis pe un grup comun de WhatsApp.

Incidentul a fost confirmat de managerul spitalului, dr. Gheorghe Carp.

„Una dintre rezidentele implicate este originară din Oltenia, una este din Maramureş, iar una e bihoreancă, din Băiţa, de lângă Nucet. Se pare că incidentul a pornit de la un mesaj trimis de una dintre ele pe grup, iar celelalte două au reacţionat cu agresivitate. S-a ajuns la păruială, până le-a despărţit dr. Csep”, a declarat managerul spitalului, dr. Gheorghe Carp.

S-au bătut pe un medic

Managerul spitalului nu a dorit să facă public nimele doctorițelor, dar a dezvăluit de la ce a pornit scnadalul care a dus la bătaie între cele trei.

„Una dintre doctorițe, să o numim X, a scris pe grupul lor de WhatsApp că-i place de un medic, iar alta, Y, a spus că acesta are „un laptop nașpa”, sugerând să nu „se combine” cu el. A adăugat că dacă X o face, se va purta cu ea ca și cu Z, cu care nu este în relații bune. Așa a aterizat și Z în ceartă”, a relatat dr. Gheorghe Carp. „Nu s-au certat pe vreun pacient…”, a încheiat acesta, ironic.

Cele trei au fost despărțite de șeful Secției în care lucrează. Incidentul a avut loc în fața mai multor colegi din spital.

Joi dimineață, cele trei doctorițe rezidente care s-au tras de păr și s-au lovit în incinta secției de Infecțioase II au fost convocate de managerul Spitalului Județean, dr. Gheorghe Carp, pentru a da explicații privind comportamentul lor.

„S-au prezentat azi dimineață, le-am ascultat și apoi am dispus să fie trimise în fața Comisiei de Disciplină și a Comisiei de Etică, pentru că au dat dovadă de o conduită contrară codului etic și au încălcat regulile de disciplină”, a declarat dr. Carp, potrivit aceleiași surse.

Potrivit acestuia, cazul va trebui soluționat de fiecare dintre cele două comisii „în maximum două – trei săptămâni”. „Dacă ar fi după mine, s-ar putea lămuri în două zile, cu tot cu audieri, redactarea concluziilor și propunerea sancțiunilor”, afirmă managerul.

În ce privește sancțiunile, dr. Carp spune că acestea pot varia de la aplicarea unor penalități la salariu până, inclusiv, la desfacerea contractelor de muncă.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel