Sari la conținut

Un important lider politic explică de ce refuză să se vaccineze: „Specialiștii joacă pe un teren necunoscut/ Nu sunt antivaccinist. Sunt realist cu privire la aceste vaccinuri”

George Simion
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
George Simion

Un important lider politic explică de ce refuză să se vaccineze: „Specialiștii joacă pe un teren necunoscut”. Cei 70% dintre români care nu s-au vaccinat nu sunt „nişte idioţi total şi nişte inculţi”.

George Simion, co-preşedintele AUR și-a explicat în mod public motivele pentru care nu se vaccinează: „Specialiştii joacă pe un teren necunoscut şi nu aş vrea să risc fie şi 1% neștiind ce va urma”.

În cadrul unei emisiuni TV, Simion a precizat că, inițial, nu s-a imunizat anti-covid pentru că nu a vrut să abuzeze de dreptul său de parlamentar, în detrimentul altor persoane vulnerabile.

„În prima fază nu m-am vaccinat pentru că erau persoane vulnerabile şi erau mulţi care așteptau vaccinul ca o salvare de care aveau nevoie pentru a nu se mai teme şi e în regulă, eu ca parlamentar puteam să am întâietate, ceea ce nu mi se pare normal. Am 35 de ani, sunt sănătos, sper, nu simt pericolul”, a spus George Simion, la Prima TV.

Un important lider politic explică de ce refuză să se vaccineze: „Specialiștii joacă pe un teren necunoscut”

George Simion a ținut să precizeze că este conștient că virusul există. Cu toate acestea, promisiunile legate de vaccin s-au schimbat, spune acesta. Românii nu au fost convinși de camania de vaccinare asumată de Guvernul Cîțu.

„Specialiștii joacă pe un teren necunoscut şi nu aş vrea să risc fie şi 1% neştiind ce va urma. Am văzut că trebuie să te vaccinezi o dată la şase luni, asta spun specialiştii.

Eeu nu aş trece din şase în şase luni printr-un vaccin care, conform prietenilor mei care s-au vaccinat, îţi face rău în momentul ăla în care te vaccinezi.

(…) De boală am văzut că te protejează mai mult anticorpii naturali, dacă treci prin boală”, a subliniat George Simion.

Simion susţine că sunt discriminate persoanele care au avut COVID.

„Nu cred că am trecut prin boală. Văd că sunt discriminaţi cei care au trecut prin boală pentru că unele studii arată că ai anticorpi până la 17 ani şi ei spun dacă treci prin boală, la şase luni trebuie să te vaccinezi dacă circuli liber.

Am din ce în ce mai mare ezitare când văd promisiunile care s-au făcut legat de legat de paşaportul verde, legat de nediscriminarea între vaccinaţi şi nevaccinaţi şi se apasă foarte mult pedala pentru drepturi fundamentale pentru cei vaccinaţi.

Ultima chestiune este că cei vaccinaţi pot ieşi între orele 10 seara şi 5 dimineaţa din casă, pe când ceilalţi nu. (…) La fel ca anul trecut se iau nişte decizii nefundamentate şi pe care nu suntem siguri”, a precizat co-preşedintele AUR.

George Simion: Nu am sfătuit pe nimeni să nu se vaccineze

Întrebat dacă nu crede că printre persoanele care au murit de COVID se află şi unele care i-ar fi ascultat sfatul să nu creadă în noul coronavirus şi să nu se vaccineze, Simion a ținut să sublinieze că el nu a sfătuit pe nimeni să nu se vaccineze.

„Nu sunt de acord cu ultima parte afirmaţiei dumneavoastră. Nu am sfătuit pe nimeni să nu se vaccineze. (…) Nu spun ”Nu cred în ştiinţă”. Spun că şi-au schimbat părerea de multe ori oamenii de ştiinţă.

Din moment ce nu mă vaccinez, sunt 70% din ţara asta care nu se vaccinează, nu vreau din cauza presiunii publice şi din cauza anatemei, ”Tu eşti antivaccinist”, ceea ce este fals.

Nu sunt antivaccinist, sunt, dacă vreţi, realist cu privire la aceste vaccinuri”, a mai spus Simion.

George Simion a mai declarat că cei 70% dintre români care nu s-au vaccinat nu sunt „nişte idioţi total şi nişte inculţi”.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel