Un medic oftalmolog cu 50 de ani experiență dezvăluie secretele operațiilor care te scapă de ochelari. „Vârsta critică a ochiului este 40-45 de ani”

Din cuprinsul articolului

Dr Cristian Moraru, medic oftalmolog cu foarte mare și îndelungată experiență în domeniu, ne-a dezvăluit tot ce trebuie să știm despre intervențiile chirurgicale la ochi

Florian Saiu

Doctorul zilei: Ce operații se pot efectua în prezent pentru a corecta deficiențele de vedere fără a mai purta vreodată ochelari sau lentile de contact? Este posibil așa ceva?

Cristian Moraru: Problema este mai complexă. Există un capitol aparte în chirurgia oftalmologică. Acest tip de chirurgie a fost inventat în urmă cu aproximativ 20 de ani, este, așadar, o procedură nouă și poartă numele de chirurgie refractivă. Ce înseamnă mai exact? Se ocupă cu corectarea viciilor de refracție, cum ar fi miopia sau hipermetropia.

Sunt aceste defecte de vedere o moștenire genetică sau ele apar în urma mai multor acțiuni/factori?
Ochiul este un complex optic, o înșiruire de lentile, de medii optice. Mai întâi, avem corneea, prima parte a ochiului, care are un efect foarte puternic de a concentra razele de lumină să focalizeze direct în zona maculară, adică în zona centrală a retinei. Corneea este ca o lupă. Avem, apoi, cristalinul, practic „lentila” ochiului. Este o lentilă dinamică, care își schimbă curbura în functie de locul unde privim – la distanță sau la apropiere. Corelată cu corneea face în așa fel încât razele de lumină să se unească într-un singur punct, pe retină. Când această corelare este aproape de perfecțiune, este limpede că omul respectiv nu are nevoie de ochelari sau de alte mijloace de corectare a vederii. Dacă există însă diferențe de corelare, apar viciile de refracție, imaginile nu se mai realizează acolo unde trebuie, la nivelul retinei. Când ochiul e prea lung, imaginea se formează în fața retinei, iar acest lucru înseamnă miopie. Dacă ochiul este prea scurt, anatomic vorbind, și nu poate aduce imaginea exact acolo unde trebuie, pe retină, apare hipermetropia. Și mai există un viciu de refracție, legat de axele ochiului; acestea trebuie să fie aproximativ egale în plan orizontal și vertical (și între aceste planuri). Dacă nu sunt, sau dacă ochiul este mai „turtit” într-un ax, apare astigmatismul, un alt defect de vedere. El poate fi asociat atât cu miopia – și în acest caz se numește astigmatism miopic – , cât și cu hipermetropia – și atunci se cheamă astigmatism hipermetropic. Sau poate fi corelat cu amândouă, iar atunci se numește astigmatism mixt. Avem, iată, mai multe vicii de refracție.
Care, de regulă, sunt corectate de ochelari.
Oricum, aceste vicii sunt descoperite în general de la vârste fragede. După vârsta de trei ani, părinții trebuie să-și ia copilul de mână, să-l ducă la control, pentru că un viciu necorectat poate genera patologii asociate în care copilul se uită cruciș – cum ar fi strabismul – sau poate apărea fenomenul „ochiului leneș”, când unul dintre ochi are dioptrii mai mari decât celălalt, motiv pentru care rămâne mai slab decât celălalt ochi.

Prima metodă: laserul excimer – șlefuirea corneei

Acum, însă, potrivit noilor tendințe, ochelarii nu mai sunt agreați…
Mai ales în rândul tinerilor, al domnișoarelor. Pe baza acestei tendințe a apărut chirurgia refractivă. Ce facem ca să scăpăm lumea de ochelari? Au existat numeroase încercări în trecut, acum 50-60 de ani, de a corecta aceste vicii prin intervenții chirurgicale. Dar explozia de a corecta, cu rezultate bune și constante, deficiențele de vedere a apărut o dată cu laserul numit Excimer. Grație acestei metode, poti scăpa de ochelari sau poți să-ți micșorezi semnificativ dioptriile.
Poți scăpa și de lentilele de contact.
Și de ele. Pentru că tot ați adus vorba, pentru cine nu voia să poarte ochelari, lentilele de contact îi înlocuiau, când nu apăruse încă metoda laserului excimer.
Cum se procedează mai exact, ce face acest laser? Ce rol mai are omul/medicul în toată această intervenție delicată?
Deși tehnologia este extrem de avansată și laserul realizează cu mare precizie această operație, totusi, medicul are cu siguranță un rol foarte important, determinant chiar! În ce privește laserul, acesta, practic, șlefuiește partea anterioară a ochiului – corneea. Prin procedee și prin programe speciale de computer, unda laser este dirijată în așa fel încât ia strat cu strat și remedolează corneea. O modelează diferit, în funcție de viciul de refracție. În cazul miopiei – subțierea corneei se face în centru. În cazul hipermetropiei – această șlefuire se face la periferia corneei, iar în cazul combinațiilor de astigmatism sunt tot felul de softuri care șefuiesc ochiul până îndreaptă deficiențele în așa fel încât să nu mai fie nevoie de ochelari. Laserele au evoluat. La început nu erau atât de exacte. Acum, însă, rezultatele sunt excelente. Bine, nu este vorba doar de laser, pentru că și aceasta are niște limite. Sunt pacienți care au dioptrii foarte mari. Această subțiere a corneei se face între anumite limite, pentru că nu putem subția corneea cât vrem noi. Ea are o grosime, în medie 550-560 de microni, iar dacă depășim limita de șlefuire, corneea poate suferi foarte mult, se poate deforma, ducând până la complicații care pot necesita chiar transplant de cornee. Din acest motiv, la început au existat foarte multe rateuri. Doctorii de pe întreg mapamondul au înțeles repede că interesul pentru acest laser este enorm și, deși tehnologia era inițial foarte scumpă și pacientul plătea mulți bani pentru a scăpa de ochelari, tot mai mulți medici au început astfel să practice aceste intervenții, relativ simple până la urmă (cel puțin, așa părea la început). Pacientul punea ochiul la laser, iar medicul apăsa pe enter…
Rolul doctorului se reducea la un simplu gest…
Aparent, da. Dar, după acest boom de început (la noi nici măcar nu apăruseră aceste tipuri de intervenții), când pe o singură stradă dintr-un oraș american găseai câte cinci cabinete de acest gen, a urmat o perioadă de complicații, de rateuri. Așa s-a mai temperat acest boom, nu mai face orice chirurg astfel de intervenții. Operațiunea în sine pare foarte simplă, dar nu este chiar așa. Cum spuneam, la un moment dat, au apărut complicații foarte grave, care au generat multe procese, multe despăgubiri de plătit, multe probleme pentru medici. Din acest motiv, lucrurile au căpătat în câțiva ani o nuanțare importantă: acum, pacientul trebuie să fie foarte bine informat înainte, să știe că nu oricărui pacient i se potrivește chirurgia refractivă și, mai ales, metoda cu laser. Ba chiar trebuie să semneze consimțăminte care arată că a fost informat de tehnica operatorie și de posibile riscuri sau complicații… Discuția cu pacientul înainte de operație este un moment deosebit de important. Doctorul trebuie să informeze în amănunt, pentru că este vorba, până la urmă, de o intervenție făcută la dorința pacientului. Nu este, așadar, o urgență medicală, ci o situatie la care pacientul poate si trebuie să reflecteze. Și noi, la Clinica Oculus, la consultația preoperatorie avem o dicuție îndelungată cu pacientul, discuție care trebuie să fie pe înțelesul lui și în urma căreia el să ia o decizie în cunoștință de cauză. Asta este cel mai important.
Ce urmează după informarea pacientului?
Consultația, trebuie să stabilim ce viciu de refracție există. În funcție de acest defect, alegem metoda. Am vorbit până acum numai despre laser, dar, cum am spus, laserul se adresează unei plaje limitată de dioptrii. Sunt pacienți care au o miopie de -15, -20 sau de plus, +9, +10. Pentru aceste tipuri există alte metode, cea cu Laser Excimer nefiind nici sigură, nici cu rezultate stabile în timp.

A doua metodă: „ochelarii din ochi” – implanturile refractive

Cum ar fi?
Introducerea unei lentile speciale – implantare de lentilă refractivă se numește metoda – ori în spatele corneei, ori în spatele irisului, culorii ochiului. Sunt, de fapt, niște lentiluțe speciale. În loc să poarte ochelari, pacientul poartă „ochelarii” direct în ochi! Sunt două categorii de lentile refractive, unele care se pun în fața pupilei si altele care se așează în spatele pupilei (și irisului); noi le folosim pe cele din prima categorie, acestea având dimensiuni care se potrivesc tuturor pacienților, fiind grevate și de un risc mult mai mic de a face cataractă în timp. Asta în comparație cu celalalte, cele care se pun în spatele pupilei. Avantajul acestei operații, față de laser, este evident, în special la pacienții cu dioptrii foarte mari. De exemplu, faptul că este o intervenție reversibilă; intervenția cu laser este ireversibilă. Adică, dacă noi subțiem ochiul și-l șlefuim, așa rămâne toată viața. Cu corneea subțiată, modificată; acest lucru poate avea consecințe pe viitor, dacă pacientul face alte boli, cum este cataracta – lucru frecvent întâlnit, pentru că sunt foarte mulți oameni care au fost operați la 20, 30 de ani, tineri, și acum au 50, 60 și, odată cu înaintarea în vârstă, fac cataractă. Eh, la operația de cataractă se folosește cristalin artificial, care se măsoară cu niște aparate speciale, însă măsurătorile se fac prin intermediul corneei, or, dacă respectiva cornee este deja șlefuită cu laserul, are raze de curbură modificate și, astfel, la măsurătorile noastre pentru cristalin artificial pot apărea erori de calcul. Revenind la lentilele refractive, să subliniem că folosirea lor nu este ireversibilă. În funcție de creșterea viciului de refracție sau dacă apare cataracta și aceasta trebuie operată, lentilele refractive pot fi scoase fără probleme și înlocuite cu altele. Sau, la nevoie, punem un cristalin artificial.
Există și vreun dezavantaj?
Da, dacă pacientul nu respectă anumite indicații postoperatorii (de exemplu, evitarea microtraumatismelor sau chiar a apăsărilor repetate ale ochilor) poate fi afectată corneea – situație în care lentila refractivă va trebui explantată.

A treia metodă: Înlocuirea cristalinului cu unul artificial

Mai există vreo metodă de corectare în afara laserului și a lentilelor din ochi?
Da, înlocuirea cristalinului. Adică, se scoate lentila naturală a ochiului și se pune o lentilă artificială. În funcție de dioptriile pacientului, se calculează în așa fel în cât să fie corectate viciile fără să fie nevoie de ochelari. Aceste trei categorii sunt diferențiate în funcție de vârsta pacientului. Înlocuirea cristalinului, de exemplu, este recomandată pentru persoanele cu vârsta prezbită (peste 40 de ani). Nu recomandăm scoaterea cristalinul unui tânăr de 20-30 de ani și înlocuirea lui cu un cristalin artificial, pentru că astfel pierde acomodația oculară naturală – care la vârsta asta este foarte bună -pentru a-l înlocui cu un cristalin artificial. În schimb, după vârsta de 40 de ani, cristalinul natural își pierde treptat elasticitatea și acomodația începe să scadă, de aceea ne putem „dispensa” de cristalinul natural, pentru a-l înlocui cu unul artificial de dioptria dorită, calculată special, astfel încât pacientul să scape de ochelari.

În concluzie, putem interveni pentru ca un pacient să nu mai fie nevoit să poarte ochelari. Trebuie însă stabilită exact metoda cea mai potrivită pentru fiecare pacient, astfel încât să îi oferim șansele maxime la scăderea dioptriilor, la stabilitatea refracției postoperatorii, printr-o operație cât mai sigură pentru el.

Factorii care determină intervenția

Dacă vrei să vezi bine fără să porți ochelari, poți opta pentru una dintre cele trei metode expuse de dr Cristian Moraru, cu mențiunea că aceste intervenții chirurgicale se fac în funcție de câțiva factori determinanți: „Mai întâi se ține cont de viciul de refracție – tipul și valoarea dioptriilor – , apoi de vârsta pacientului, dar și de meseria pe care o practică. Una este să fii un șofer de tir care conduce noaptea, alta cineva care are nevoie de vedere bună la calculator. Unul vrea să vadă foarte bine și fără ochelari la depărtare, altul vrea opusul… Se fac tot felul de combinații, abia apoi se ia o decizie”.

Inginerii fixiști, artiștii și laserul

De remarcat că pacienții diferă de la om la om. „Îl simt de cum intră pe ușă. Dacă este o persoană ultrastrictă, chițibușară, perfecționistă, chiar fixistă, îi recomand să nu-și facă operația cu laser, pentru că există posibilitatea ca intervenția să nu ii întrunească toate așteptările; pacientul poate fi nemultumit, frustrat, chiar irascibil. Pe de alta parte, persoanele mai boeme, cum sunt, de exemplu, artistii, au altă atitudine. Îi consult și, dacă nu văd ultimul rând, ei spun că e în regulă, sunt mulțumiți și așa. Nu ca celălalt tip, care, exagerând și glumind puțin, amenință cu sinuciderea dacă nu vede și ultimul punct din Univers. Din acest motiv este foarte importantă discuția dinaintea operației. Nu toată lumea e făcută să se opereze cu laser”, conchide dr Cristian Moraru.

Viciul de refracție trebuie să fie stabilizat

Dacă ai ales să te operezi pentru a scăpa de ochelari, trebuie să ții cont de următoarele lucruri: „Este foarte important ca viciul pacientului care vrea să scape de ochelari să fie stabilizat. Pentru că miopia, de exemplu, este un defect care are o evoluție gradată. Începe de la vârste școlare, în liceu…Cu 0,5, 1… Dacă intervenim cu laserul pe o miopie care nu este stabilizată, nu este bine. Operația aceasta nu stabilizează miopia, ci este valabilă pentru miopia de la acel moment. Oamenii trebuie să înțeleagă foarte bine acest lucru. Nu știm exact când încetează miopia, dar, oricum, după 30 de ani poate fi considerată stabilizată. Așadar, abia apoi putem opera cu laserul. Vârsta este foarte importantă. Hipermetropia, la rândul ei, este compensată la tineri. Astfel, pacientul tânăr nici nu-și dă seama că are un defect, pentru că înăuntrul ochiului este cristalinul, ce compensează acest viciu prin elasticitatea si dinamismul lui de la această vârstă. De exemplu, un tânăr poate să aibă chiar +3, +4 dioptrii, fără să fie deranjat de asta, tocmai datorită cristalinului său, care realizează fenomenul numit „acomodație”. Însă această acomodație scade treptat cu vârsta, astfel că, după 30-35 de ani, începe să simtă nevoia de ochelari. Practic, cristalinul începe să „obosească”. De aceea, prin faptul că acomodația compensează și „ascunde” o parte din dioptriile unui tânăr, pentru a vedea dioptriile reale trebuie să paralizăm (temporar, bineînțeles) această acomodație a cristalinului – lucru care se realizează cu niște picături speciale. Paralizia acomodației se numește cicloplegie și este absolut obligatorie la consultația preoperatorie a unui tânăr, tocmai pentru că noi trebuie să știm dioptriile reale, nu cele aparente la un anumit moment, la vârsta actuală a pacientului!

Operația aceasta (n.r. – cu laser) nu stabilizează, ci este valabilă pentru miopia de la acel moment. Oamenii trebuie să înțeleagă foarte bine acest lucru”, Dr Cristian Moraru, Clinica Oculus

Pot apărea complicații?

„Complicațiile, ca la orice intervenție chirurgicală, pot exista, dar sunt destul de rare; pot fi inflamații postoperatorii mai îndelungate sau chiar infecții. Unele pot fi chiar serioase: de exemplu, o infecție post-operatorie, de tipul abcesului corneean sau o infecție intraoculară poate duce chiar la pierderea ochiului. Au fost și sunt și astfel de situații, dar, din fericire, rarisime”, spune dr Cristian Moraru.

„Vârsta critică a ochiului este 40-45 de ani”

„Toată lumea, după 40-45 de ani, începe să aibă probleme cu cititul. Ochiul îmbătrânește, proces numit presbiopie. Acomodația cristalinului funcționează mai putin după 40 de ani. Între 40 și 60 de ani, cristalinul își pierde acomodația până la zero! De aceea, pacienții între 40 și 60 de ani sunt nevoiți să-și schimbe ochelarii cam o dată la câțiva ani”.

Citat

Copiii pot să vadă și la cinci centimetri, pentru că acomodația cristalinului lor poate merge până la 23-30 de dioptrii. Pot vedea și de la această distanță infimă grație „tinereții” cristalinului”, dr Cristian Moraru, clinica Oculus

600 de euro este prețul estimativ al unei operații care te poate scăpa de ochelari. Suma este valabilă pentru un singur ochi

10-15 minute durează o intervenție chirurgicală de corectare a viciilor de refracție.

Carte de vizită

Mircea Cristian Moraru – medic primar oftalmolog;

Data și locul naşterii: 5 decembrie 1952, Targu Mureş;

Educaţie: Liceul Sfântul Sava, Bucuresti (1968 – 1971); Facultatea de Medicină Generală București (1971-1977)

Locuri de muncă:
– Spitalul Judetean Giurgiu – șef secție oftalmologie, medic specialist oftalmolog (1984–1990)
– Institutul Național de Geriatrie și Gerontologie București – medic primar oftalmolog (1990–1993)
– Centrul Oftalmologic Opticontact București (1993-1996)
– Centrul Oftalmologic OCULUS București (1996 – prezent)

Experienţa chirurgicală
– Dintr-un total de aprox. 45.000 de operații de cataractă, peste 35.000 au fost realizate cu implant de cristalin artificial; tehnica de facoemulsificare încă din 1997; în ultimii 5-6 ani, aprox. 200 de operații de cataractă pe lună.
– Din 1999 – aprox. 12.000 de operații de chirurgie refractivă, Laser excimer și implante refractive
– Mii de operații de glaucom, transplant de cornee si pentru alte afecțiuni ale polului anterior, inclusiv traumatisme oculare