Categories: Ştiri sănătate

Un tânăr din Iași a aflat că este rudă cu Ștefan cel Mare. Cum a descoperit: Tot acest demers a durat patru ani de zile

Un tânăr din Iași a aflat că este rudă cu Ștefan cel Mare. Daniel Cantoreanu, programator, a fost curios să afle cine sunt strămoșii săi.

Căutând în arhive și cercetând studiul în cimitire, Daniel Cantoreanu și-a făcut arborele genealogic până în secolul XIII și a reușit să strângă informații interesante.

Surpriza cea mare a fost când a descoperit că Ştefan Cel Mare i-a fost înaintaş. Tot acest demers ar fi durat patru ani de zile, spune tânărul.

Daniel Cantoreanu: „Munca aceasta a fost desfăşurată pe patru ani de zile”

„Înrudirea mea este făcută cu voievozii Maramureşului, aceştia fiind îndrudiţi cu domnitorii Moldovei. Iuga, voievod de Maramureş este fratele lui Bogdan I-lea, strămoşul lui Ştefan cel Mare.

Munca aceasta a fost desfăşurată pe patru ani de zile, timp în care am adunat documente, am mers prin arhive şi am cercetat foarte mult atât partea familială, studiul în cimitire, cât şi studiu documentelor şi legăturii genealogice. Tot acest demers a durat patru ani de zile, muncă încontinuu.

Românul şi-a făcut arborele genealogic până în secolul XIII

Au fost momente când a fost uşor, în care am adunat foarte multe informaţii, oamenii erau receptivi, discutam foarte mult şi adunam informaţii, dar şi perioade în care săptămâni, luni, stagnam pentru că, fie mă loveam de reticenţa unor oameni, cât şi lipsă de documente.

Ştefan cel Mare, unchiul îndepărtat de câteva secole distanţă

Gradul de rudenie este cel de unchi, strămoşul meu direct fiind Iuga, voievod de Maramureş, şi, în acest mod, şi gradul de rudenie cu Ştefan cel Mare, lucru care m-a uimit.

Pe partea de trăsături fizice, nu avem documente aşa de multe, dar ceea ce am găsit legat de modul lor de gestionare, de firea pe care o aveau, s-a regăsit şi în familia mea”, a explicat Daniel Cantoreanu, sâmbătă, în exclusivitate la Antena 3.

Recent Posts

Ce acte să depui ca să primești bani în plus la pensie, în funcție de vârsta pensionării

Ce acte să depui ca să primești bani în plus la pensie. Numeroși pensionari sunt…

4 ore ago

Tipurile de cancer care se moștenesc cel mai frecvent

Ce tipuri de cancere se moștenesc. Cancerul, una dintre cele mai temute boli ale secolului…

4 ore ago

Cel mai încărcat energetic loc din România. Cei care ajung acolo se revigorează brusc și se pot vindeca de boli

Locul din România cu cea mai puternică încărcătură energetică se numește Gura De Rai, iar…

5 ore ago

Alimente bogate în estrogen natural benefice pentru femeile la menopauză

Estrogen natural. După 45 de ani, femeile se apropie de menopauză și au nevoie de…

5 ore ago

DNA a anunțat că IPS Teodosie a fost trimis în judecată pentru corupție

IPS Teodosie, trimis în judecată pentru corupție. Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului a fost trimis în…

6 ore ago

Medic: Lipsa acestor două vitamine poate cauza varice și vânătăi

Varice, vene sparte și vânătăi pe picioare din senin. Nu-ți amintești de vreo lovitură puternică,…

6 ore ago

Citeste si: