Sari la conținut

Undă verde pentru medicamentul care DISTRUGE virusul gripal în 24 de ore. Descoperire IMENSĂ

Ministerul Sănătăţii din Japonia a autorizat vineri un nou medicament care, potrivit companiei producătoare, distruge virusul gripal în doar 24 de ore, ceea ce ar putea reprezenta un progres major în tratamentul acestei boli.

Medicamentul, denumit Xofluza, ar putea deveni în curând un competitor semnificativ al antiviralului Tamiflu, produs de gigantul farmaceutic Roche, unul dintre cele mai folosite medicamente în tratarea gripei.

Potrivit companiei farmaceutice japoneze Shionogi, Xofluza necesită administrarea a mai puţine doze decât Tamiflu. Pacienţii trebuie să ia o singură pastilă în loc de două doze pe zi timp de cinci zile. Shionogi susţine că Xofluza poate distruge virsul gripei în 24 de ore, blocând răspândirea virusului prin inhibarea unei enzime pe care acesta o multiplică, relatează Agerpres.

China a anunţat săptămâna trecută cercetarea şi realizarea unui vaccin care oferă protecţie împotriva a patru subtipuri de virus gripal sezonier. Potrivit unui oficial chinez din domeniul sănătăţii, vaccinul ar putea fi disponibil pe piaţa chinezească în a doua jumătate a anului 2018.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, gripa sezonieră este o infecţie respiratorie acută cauzată de virusuri gripale care circulă în întreaga lume. Anual, epidemiile de gripă provoacă între trei şi cinci milioane de îmbolnăviri severe şi între 290.000 până la 650.000 de decese în întreaga lume.

Sezonul de gripă aflat în desfăşurare a afectat grav mai multe ţări şi a provocat decesul a cel puţin 129 de persoane în luna ianuarie.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel