Sari la conținut

UNICEF și Ministerul Sănătății intervin în scandalul pliantelor antivaccinare

UNICEF și Organizația Mondială a Sănătății (OMS) sunt îngrijorate de distribuirea unor materiale de dezinformare despre imunizare, care folosesc în mod neautorizat siglele aparținând OMS, Ministerului Sănătății și UNICEF.

Aceste materiale nu sunt produse de UNICEF, OMS sau de Ministerul Sănătății și suntem îngrijorați că distribuirea acestor informații poate avea implicații grave asupra sănătății oamenilor, în special a copiilor.

UNICEF și OMS colaborează cu Ministerul Sănătății din România, în vederea promovării vaccinării. Vaccinurile sunt sigure, cost-eficiente și salvează viețile a milioane de copii. De exemplu, vaccinul ROR este utilizat de mai mult de 45 de ani și peste 500 de milioane de doze au fost administrate în peste 100 de țări din întreaga lume.

Asigurarea accesului universal la imunizare în România este mai importantă ca niciodată, din cauza epidemiei de rujeolă în desfășurare. Peste 2.400 de persoane s-au îmbolnăvit de rujeolă anul trecut în România și alte 735 s-au îmbolnăvit în primele șapte luni din 2018. Până acum au murit 59 de oameni, majoritatea copii.

Este inacceptabil că, în prezent, copiii mor din cauza rujeolei, în condițiile în care este disponibil un vaccin eficient și sigur.

UNICEF și OMS sunt îngrijorate că în România rata de vaccinare împotriva rujeolei este cu mult sub pragul de 95% care asigură protecție pentru fiecare membru al comunității.

UNICEF și OMS recomandă tuturor părinților să își protejeze copiii, asigurându-se că beneficiază de vaccinarea de rutină. Alegând imunizarea, părinții protejează sănătatea copiilor și contribuie la protejarea sănătății celor din jur.

UNICEF și OMS vor continua să colaboreze cu Ministerul Sănătății din România, pentru a se asigura că părinții primesc toate informațiile și înțeleg beneficiile vaccinurilor, precum și riscurile bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare.

În prezent, Ministerul Sănătății, UNICEF și OMS derulează o campanie de informare, iar materialele oficiale sunt disponibile aici: http://www.unicef.ro/media/vaccinul-impotriva-rujeolei-un-inceput-sigur-in-viata/

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, intervine în scandalul pliantelor antivaccin care conțin informații false și care folosesc în mod fraudulos sigla Ministerului și a UNICEF. Ea declară că în acest caz se va face demersurile legale necesare pentru ca cei reponsabili să răspundă pentru faptele lor.

“Condamn gestul iresponsabil al celor care recurg la astfel de modalități  iresponsabile de dezinformare, cu consecințe grave pentru sănătatea populației. Am însă, convingerea că populația nu poate fi păcălită cu astfel de tertipuri și voi continua să fac tot ce îmi stă în putere pentru ca parinții să fie informați corect  astfel încât să ia cea mai bună decizie, de a-și vaccina copiii și de a le asigura astfel o viață sănătoasă. Vom face demersurile legale necesare pentru ca cei reponsabili să răspundă pentru faptele lor, ce pun în pericol sănătatea publică”,  a declarat Sorina Pintea, potrivit unui comunicat de presă.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel